FOTO | Istoriile copiilor refugiați din Ucraina au fost prezentate într-o expoziție de fotografii
-
05 Mai 2023 08:16
Istoriile copiilor refugiați din Ucraina care și-au găsit o nouă casă la două centre de plasament din nordul Republicii Moldova au fost exprimate printr-o serie de fotografii vernisate la Artcor. Lucrările conțin momente din viața refugiaților care dezvăluie dorințele acestor copii și speranțele lor. Fotografiile au fost realizate în cadrul proiectului „Children Telling Stories” lansat de către Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, transmite IPN.
Daniela Sîmboteanu, președinta Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, a afirmat că acest proiect este despre sentimentele și emoțiile trăite de către copiii care au ajuns în Republica Moldova din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei. „Chiar dacă evenimentele tragice au făcut ca copiii să ajungă în țara noastră, am văzut în aceste fotografii foarte multă recunoștință, pentru că majoritatea au exprimat prin aceste fotografii starea de bine, starea de mulțumire”, a spus președinta organizației nonguvernamentale. Daniela Sîmboteanu a precizat că cei 18 refugiați care au participat în proiectul „Children Telling Stories” sunt doar câțiva dintre miile de copii care au primit asistență din partea Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii.
Simona Ružnić, expert în protecția copilului în situații de urgență, Terre des Hommes Olanda, a menționat că expoziția reprezintă o combinație dintre fotografie și storytelling. „Noi am dat copiilor aparate de fotografiat și le-am propus să facă câteva fotografii. Pe urmă i-am rugat să aleagă fotografiile preferate și să povestească în cuvinte proprii conținutul acestora (istoria din spatele acestor fotografii). Etapa finală a fost expoziția”, a explicat Simona Ružnić.
Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Șevcenko, a afirmat că în fotografiile suprinse de copii pot fi văzute locuri care se aseamănă mult cu peisajele din Ucraina, locuri de baștină ale refugiaților. În pofida faptului că autorii lucrărilor și-au exprimat recunoștința pentru ajutorul oferit de Moldova și le place această țară, ei vor să se întoarcă acasă, în Ucraina.
„Copiii ucraineni sunt copiii noștri. Poporul ucrainean și armata ucraineană nu luptă doar pentru Ucraina, dar luptă și pentru libertatea și democrația din Republica Moldova. Noi trebuie să înțelegem acest lucru”, a declarat Alexei Buzu, ministrul muncii și protecției sociale.
Expoziția are ca scop promovarea tinerilor talentați din centrele de plasament și încurajarea creativității acestora.