FOTO | Ia românească purtată în Piața Roșie din Moscova de angajatele Ambasadei R.Moldova din Rusia
-
30 Iunie 2019 12:36
Ziua internațională a iei românești a fost sărbătorită astăzi în capitala Federației Ruse. Plimbându-se în catrințe și ii prin Piața Roșie, angajatele Ambasadei R.Moldova la Moscova au marcat astfel Ziua Portului Popular.
„Portul popular reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultură al unui popor, o recapitulare simbolică a istoriei lui de la origini și până în prezent”, se spune într-un mesaj plasat pe pagina oficială a ambasadei de pe Facebook.
Potrivit instituției diplomatice, astfel de evenimente au devenit deja o tradiție, marcate de regulă în ultima duminică a lunii iunie.
Ziua Universală a Iei, simbol al identității și creativității spațiului românesc, este sărbătorită pe 24 iunie. Inițiativa a luat naștere în 2013, pe Facebook. Ulterior, în 2015, primarul din Washington D.C, Muriel Bowser, a proclamat această zi drept „Ziua Universală a iei”, datorită eforturilor comunității românești din capitala Statelor Unite și a Ambasadei României la Washington.
În acest fel, bluza românească este recunoscută ca un simbol internațional al culturii române și o sursă de inspirație pentru creatorii de modă din lumea întreagă.