FOTO | „Englezoaica” Regina Maria care ne-a unit: 148 de ani de la naștere

  • 29 Octombrie 2023 16:15
FOTO | „Englezoaica” Regina Maria care ne-a unit: 148 de ani de la naștere

“Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută”, scria Regina Maria a României Mari, născută într-o zi de 29 octombrie 1875, în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

Principesa Maria a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii și Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh (1844–1900), care refuzase, în 1863, Tronul Greciei, și a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853–1920). Astfel, Principesa Maria era nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii (1819–1901) și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1818–1881).

Anii copilăriei i-a petrecut în Anglia, în mijlocul naturii din comitatul Kent, vizitând des Curtea țarului, bunicul său, dar și Malta, unde a petrecut clipe frumoase împreună cu Principele George, viitorul Rege George al V-lea al Marii Britanii și Irlandei.
Despre educația primită de prințesa Maria, una cu adevarăt regală, Nicolae Iorga afirma: „credea în regi și în misiunile lor, dar și în drepturile lor. Nu era trufașă, dar nici umilă, ci regală din rădăcina părului până la tălpile picioarelor, imperioasă, aprinsă, activă, fetița plină de bucuria vieții și de credința în rasa ei”.

La 10 ianuarie 1893, la doar 17 ani, s-a măritat cu Principele Moștenitor al României, Ferdinand, la nunta lor fiind prezent și Împăratul Germaniei. Prin căsătoria cu catolicul Ferdinand, Maria a pierdut locul din Linia de Succesiune la Coroana Marii Britanii. Regina Maria a fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a principelui de coroană devenit ulterior regele Ferdinand I al României.

În sufletele și în istoria românilor a rămas „Mama Regina“, „Mama răniților“ sau „Regina-soldat“, dar și cea care la 26 martie 1926, chiar în ziua de Bunavestire, regina Maria a trecut la ortodoxism, într-o ceremonie desfășurată la palat, ea spovedindu-se, fiind dezlegată de patriarhul Miron Cristea și fiind primită în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

În anul 1893, a luat ființă Societatea „Domnița Maria“, care avea să cultive arta populară.

În anul 1904, Principesa Maria a organizat, în parcul Cotroceni, spectacole de caritate, în beneficiul unui orfelinat, iar unul dintre spectacole, „Visul unei domnițe”, regizat de Alexandru Davila, a fost jucat de actori amatori, printre care s-au aflat și Maria, alături de copiii ei, Carol și Elisabeta.
În timpul Războiului din Balcani (1912 – 1913) a izbucnit o epidemie de holeră, în iulie 1913, în tabăra românească situată în apropiere de Sofia. Principesa Maria a trecut Dunărea pentru a vedea care este soarta soldaților români, apoi, după revenirea la Sinaia, ea a obținut acordul Regelui de a organiza o tabără de ajutor pentru aceștia.

În septembrie 1914, Maria devine regină, odată cu moartea lui Carol I și cu încoronarea lui Ferdinand ca rege al României, iar legăturile ei de sânge cu Anglia și Rusia și convingerea că Anglia nu va fi învinsă niciodată, au determinat-o să susțină necesitatea alierii României cu Antanta, în vederea recuperării provinciilor românești aflate sub stăpânire austro-ungară.

În timpul Primului Război Mondial, Regina Maria devine eroină națională, fiind o participantă activă, pe front, unde încurajează răniții și soldații din cele mai importante puncte de luptă, nu se teme de gloanțe, epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie.
A fost numită comandant onorific al Regimentului 4 Roșiori, care i-a purtat numele și a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fiind și o iscusită călăreață.
Contribuția sa remarcabilă pe front îi aduce supranume precum „Mama Regina“, „Mama răniților“ sau „Regina-soldat“.

Regina Maria a înființat organizația care i-a purtat numele, prin care a dezvoltat o rețea de spitale în Moldova și serviciul de ambulanță.
În anul 1918, după ce a revenit dintr-un București cuprins de molime, Regina s-a îmbolnăvit și, pentru câteva zile, viața sa a fost în primejdie. După însănătoșire, ea pornea spre Parisul unde se hotăra soarta lumii, unde hotarele erau în discuție, într-o călătorie de apărare a intereselor românești.

Așadar, după anii de război, Regina vizitează Franța și Marea Britanie, fiind trimisă de Rege și susținută de clasa politică, pentru a pleda cauza țării la Conferința de Pace de la Paris, unde a fost unul din cei mai potriviți emisari, impresionând prin puterea ei de convingere, spre a obține recunoașterea visului istoric al românilor: România Mare.

La 7 martie 1919, Regina Maria îl vizita pe prim-ministrul francez Georges Clemenceau, cu care aborda un posibil ajutor pentru revenirea la România, după Primul Război Mondial, a Transilvaniei până la Tisa și a Banatului, în întregimea lui. Unele cronici consemnează dialogul pe care cei doi l-ar fi avut: Clémenceau, supranumit „Tigrul“, i-ar fi spus: „Madame, ceea ce cereți este partea leului!“, la care Regina Maria ar fi răspuns, fără ezitare: „Este ceea ce leoaica cere tigrului!“
La 8 martie 1919, după dejunul, de la Paris, cu Raymond Poincaré, Președintele Franței, este invitată să treacă în revistă garda de onoare de la Palatul Elysée, o onoare ce nu i se mai făcuse niciodată până atunci unei regine prin căsătorie.
În aceeași zi este primită oficial ca membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, fiind singura femeie căreia i se rezervase o asemenea onoare.

Tot atunci, la Paris, Regina Maria s-a întânit și cu alte personalități importante precum Președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, Herbert Hoover, Lloyd George (Prim-ministrul Marii Britanii), Mareșalul Foch, Aristide Briand, Eleftherios Venizelos, Arthur Balfour, Sir Robert Cecil, Anne de Noailles.

La doi ani distanță de înfăptuirea Marii Uniri, la 1 decembrie 1920, ca o recunoaștere a meritelor sale excepționale în făurirea României Mari, Consiliul Orășenesc al Branului decidea: „Să dăruim Maiestății Sale Regina Maria a României Mari străvechiul castel al Branului. Donațiunea să fie înainte de toate o expresie a venerației sincere ce o simte și populația orașului nostru față de marea Regină care usca lăcrămile văduvelor și orfanilor, îmbărbătează pe cei deznădăjduiți, întinde ajutor și mângâiere celor ce zac în suferință și împrăștie binecuvântare pretutindenea unde își îndreaptă pașii, și prin toate acestea cucerește cu un avțânt irezistibil inimile populației țării întregi”.

În 15 octombrie 1922, are bucuria de a participa, alături de soțul ei, la Încoronarea de la Alba – Iulia. Remarcabilă a fost imaginea ei, cu coroană pe cap și mantie lungă, aidoma împărăteselor bizantine, dar și asemenea domnițelor românce din secolul al XVI-lea.

În perioada 18 octombrie – 24 noiembrie 1926, efectuează o vizită în Statele Unite ale Americii, alături de copiii ei, Ileana și Nicolae, un moment care a marcat apogeul popularității sale și, conform mai multor opinii avizate, apogeul popularității unui reprezentant al Statului român în lume. Acolo, peste Ocean, Regina și suita au fost primiți de oficialități, de mulțimi entuziaste, fiind impresionant modul în care Maria, prin prețuirea de care se bucura, atrăgea, de fapt atenția, asupra țării sale de adopție pe care a iubit-o nespus.
Vizita în America a Reginei Maria rămâne un exemplu de diplomație regală, ea fiind scurtată din cauza înrăutățirii stării de sănătate a Regelui Ferdinand.

După moartea lui Ferdinand I, în 1927, Maria a României își dedică toată energia bunului mers al țării, sub domnia nepotului său, Regele-copil Mihai. Alături de Principesa-mamă Elena, ea îl însoțește pe noul Rege în toate împrejurările, ocrotind copilăria celui chemat prea devreme să ia locul bunicului.

Iubitoare și o colecționară de artă, susținând o serie de personalități artistice și literare cu burse și bani, este și autoarea unor interesante scrieri memorialistice, precum și a unor povești și versuri pentru copii,altele cu caracter autobiografic sau de prezentare a României, a scris poezii, povestiri sau romane publicate în România, Marea Britanie, Statele Unite sau Franța. „Povestea vieții mele”, cartea sa de memorii, a avut un mare succes în Marea Britanie, în perioada 1934–1936, iar Regina a fost prima femeie invitată să prezideze un dineu al Fondului Literar Regal.
„Povestea vieții mele” s-a publicat din nou în zilele noastre, în România și în Franța.

A ținut și un jurnal, care însumează aproximativ 100 de caiete, și a lăsat numeroase manuscrise.
Multe dintre nuvele i-au fost adaptate pentru teatru, balet, film, radio și televiziune.
De asemenea, a fost și o talentată pictoriță, fiind și creatoarea unei societăți artistice, care i-a avut printre membrii fondatori pe Ștefan Luchian și Ștefan Popescu, intitulată „Tinerimea artistică”. Aceasta i-a inclus, printre membrii săi, pe artiștii plastici de valoare ai perioadei interbelice: Samuel Mutzner, Elena Popea, Marius Bunescu, Costin Petrescu, A. Verona, N. Vermont, A. A. Ionescu, și alții.

Regina Maria s-a îmbolnăvit în 1936, confruntându-se cu violente hemoragii interne, fără a se cunoaște cu exactitate detaliile bolii, suspectându-se varice pe esofag sau chiar cancer.
A plecat la tratament în străinătate, dar era prea târziu. În iulie 1938 se afla încă la sanatoriul de la Weisser Hirsch, aproape de Dresda, însă aflând de la doctori ca sfârșitul era aproape, hotărăște să se întoarcă în țară, la 14 iulie.

Regina Maria i-a cerut fiului ei, Carol al II-lea, să-i trimită un avion care să o aducă în România însă monarhul României a refuzat. S-a oferit, însă, Hitler să îi pună la dispoziție un avion sanitar, pe care regina l-a refuzat însă, hotărând să se întoarcă în țară cu trenul.

A murit la Sinaia, la Pelișor, în Camera de Aur la 18 iulie 1938, la vârsta de șaizeci și doi de ani, după o suferință teribilă.

Înmormântarea Reginei Maria a fost una fastuoasă, pe măsura dragostei pe care i-o purtase poporul său. Pe drumul de la Sinaia la București, în Capitală și la Curtea de Argeș, uriașe mulțimi au prezentat onorul Reginei plecate. A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a reședinței din Balcic.

După cedarea Cadrilaterului în anul 1940, inima reginei a fost mutată la Bran.
Tratamentul necorespunzător a deteriorat prețioasa relicvă, care nu și-a regăsit locul de odihnă până în 3 noiembrie 2015. Atunci, prin decizia Majestății Sale și hotărârea Guvernului României, inima reginei a fost depusă, pentru un timp nedeterminat, în încăperea în care a bătut pentru ultima oară, Camera de Aur de la Castelul Pelișor.

Regina Maria a României Mari este una dintre marile personalități ale românilor și un model etern pentru cei cu chemare în administrarea destinului României.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
10,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:0 m/s
Mon
22
Tue
20
Wed
10
Thu
7
Fri
9
Arhivă Radio Chișinău