VIDEO | Doi funcționari ai Inspectoratului General pentru Migrație din Bălți, condamnați la închisoare pentru corupție
-
04 Martie 11:05

Un comisar și un inspector din cadrul Inspectoratul General pentru Migrație din Bălți au fost condamnați la trei și respectiv doi ani de închisoare, după ce au pretins mită de la o ucraineancă din Ocnița cu pașaport expirat, cătreia i-au promis că o vor ajuta să nu fie deportată din Republica Moldova în Ucraina.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), instanța a mai dispus aplicarea amenzilor în sumă de 350.000 lei și, respectiv, 300.000 lei.
De asemenea, cei doi nu vor putea lucra în funcții publice în următorii opt ani – în cazul comisarului și șapte ani – în cazul inspectorului. Mai mult decât atât, la solicitarea procurorilor PCCOCS, judecătoria a menținut sechestrele aplicate pe terenurile agricole și de construcție de peste 150.000 lei ale primului condamnat și pe o parte din apartamentul de peste 900.000 lei în privința celui de-al doilea condamnat, în scopul asigurării achitării amenzilor dispuse în privința ambilor.
În noiembrie 2021, cei doi au fost reținuți atunci în flagrant. La scurt timp, în martie 2022, oficiul Nord al procurorilor PCCOCS i-au trimis pe învinuiți pe banca acuzaților pentru corupere pasivă, după ce aceștia și-au depus demisia, atunci când nu le-a reușit contestarea suspendării lor din funcție solicitată de procurori.
„Cei doi au cunoscut-o pe femeia din Ucraina atunci când i-au vizitat familia, în Ocnița, așa cum aceasta ar fi avut pașaportul ucrainean expirat și ar fi trăit ilegal în Moldova. În scopul clarificării situației, cei doi au invitat-o peste o lună la locul lor de muncă din Bălți, la Inspectoratul General pentru Migrațiune. După ce inițial, femeia a achitat oficial 300 lei pentru încălcarea regulilor de ședere în Moldova (cu eliberarea bonului de plată), în biroul Inspectoratului a urmat achitarea neoficială (cu telefonul soțului femeii setat pe „mod avion” de către inspector, ca să prevină înregistrarea discuției) – 2000 de lei transmiși de către soțul ei comisarului, în biroul alăturat – bani pe care i-a câștigat cuplul i-a câștigat la munci sezoniere”, menționează PCCOCS într-un comunicat.
Totuși, cei doi funcționari au pretins alți 6500 lei, pentru ca să nu o expulzeze pe femeie din Republica Moldova. Prin urmare, peste încă o lună, cei doi au revenit și au prezentat 5140 lei, din care comisarul i-a întors soțului femeii 140 lei, pentru cheltuielile de călătorie din Ocnița unde cei doi locuiau până la sediul Inspectoratului din Bălți. Imediat după primirea banilor, atât comisarul cât și inspectorul care lucrau în Inspectoratul General pentru Migrațiune au fost reținuți de ofițerii SIS și procurorii PCCOCS.