FOTO | „Cele două maluri ale Prutului s-au apropiat și mai mult”. Peste 80 de proiecte transfrontaliere între România și R. Moldova, realizate din fonduri europene în ultimii patru ani

  • 14 Martie 14:25
FOTO | „Cele două maluri ale Prutului s-au apropiat și mai mult”. Peste 80 de proiecte transfrontaliere între România și R. Moldova, realizate din fonduri europene în ultimii patru ani

81 de proiecte de cooperare transfrontalieră între România și Rep. Moldova au fost realizate, din fonduri europene, în ultimii patru ani. Mai multe dintre aceste proiecte, implementate pe ambele maluri ale Prutului, au fost prezentate astăzi la conferința finală a programului Operațional Comun România-Rep. Moldova finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, transmite Radio Chișinău.

Pe durata implementării programului cetățeni de pe ambele maluri de pe Prut au beneficiat de investiții în infrastructura de educație, cea medicală, culturală și de transport.

Ambasadorul Uniunii Europene în Rep. Moldova, Janis Mazeiks a apreciat impactul numeric, dar și valoric ale programului. 

„Acest program are o valoare impresionantă, peste 72 de milioane de euro. Impactul asupra oamenilor este și mai important. Am fost martorii mai multor rezultate frumoase. Școlile și spitalele au fost renovate și modernizate. Acest lucru a permis îmbunătățirea calității educației și a serviciului medical. Infrastructura rutieră a fost modernizată. Asta a dus la fluidizarea traficului și la schimbări economice. Parteneriatele au evoluat. Relațiile s-au consolidat, la fel și spiritul de cooperare între România și Rep. Moldova”, a declarat Janis Mazeiks.

FOTO | „Cele două maluri ale Prutului s-au apropiat și mai mult”. Peste 80 de proiecte transfrontaliere între România și R. Moldova, realizate din fonduri europene în ultimii patru ani

Prim-colaboratorul din cadrul Ambasadei României la Chișinău, Ovidiu Viorel Năftănăilă a subliniat intensificarea relațiilor dintre cele două țări în cadrul programului, exprimându-și speranța în vederea continuării acestuia.

„Cele două maluri ale Prutului s-au apropiat și mai mult. Uniunea Europeană a dovedit că este aproape nu doar de cetățenii din interiorul granițelor Uniunii Europene, dar și de cetățenii din vecinătate”, a spus Ovidiu Viorel Năftănăilă.

FOTO | „Cele două maluri ale Prutului s-au apropiat și mai mult”. Peste 80 de proiecte transfrontaliere între România și R. Moldova, realizate din fonduri europene în ultimii patru ani

La eveniment a fost prezentat și un târg al proiectelor cu 25 de beneficiari din diferite domenii.

Un proiect cultural implementat de către Agenția de Dezvoltare Regională Centru din Rep. Moldova este „Museum Info Tur”. În cadrul acestuia s-a reușit crearea a opt Centre de Informare Turistică în localitățile Mereni, Călărași, Criuleni, Orhei, Rezina, Șoldănești, Strășeni și Galați, a spus managera de proiect Liliana Țurcan.

„În cadrul acestui proiect transfrontalier alături de partenerii din Rep. Moldova și România am reușit să creăm șapte centre de informare turistică în regiunea centru a Rep. Moldova și unul în Galați, România. Centrele oferă vizitatorilor informare turistică bine punctată, astfel încât turiștii care vin în cadrul centrului să poată să bifeze cele mai frumoase locuri din împrejurimi”, a evidențiat Liliana Țurcan.

Programul Operațional Comun România-Rep. Moldova este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:91 %
Vint:5,66 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Arhivă Radio Chișinău