Alături de ele, Ambasada și Institutul Cultural Român de la Bruxelles și-au propus și o altă temă: lucruri, gusturi și experiențe făcute sau savurate în tihnă. Este conceptul curentului modern Slow Motion. Iar România poate oferi din plin astfel de experiențe, se arată într-un reportaj Radio România Actualități.

Personalități românești care au schimbat fața lumii

Ajung cu întârziere la evenimentul care se ține în Sala de Marmură a Universității Libere din Bruxelles, tocmai în momentul în care personalitatea lui Henri Coandă este povestită de piloți români și profesori din domeniul aeronauticii. În timp ce salut discret membrii Ambasadei României în Regatul Belgiei și pe cei ai Institutului Cultural Român, aud detalii pe care nu le știam despre unul dintre românii care au schimbat fața lumii. Fiecare ediție a Bazarului Diplomatic este dedicată unei astfel de personalități: în primăvară a fost vorba de Petrache Poenaru, inventatorul micului dar universalului stilou, acum este vorba de Henri Coandă, inventatorul motorului cu reacție care echipează astăzi toate aeronavele lumii.

Aflu cu surprindere că tatăl său a fost mareșal al curții prințului Ferdinand, că mama sa a fost fiica doctorului lui Napoleon al III-lea al Franței, că a învățat la școala lui Petrache Poenaru care îi era rudă și că în 1905 a terminat Academia de Artilerie și Marină de la București. Dar acest om, un alt soi de homo universalis, dincolo de științele exacte era pasionat și de sculptură iar la Paris l-a avut profesor chiar pe Rodin. Mai mult, invenția sa este un minunat exemplu de împletire sau completare a științelor exacte cu arta: principiul Coandă a fost descoperit plecând de la analiza principiului zborului pe care a făcut-o împreună cu Brâncuși. Artă și Știință. Ce poate fi mai complet pentru a surprinde esența spiritului uman?

Bazarul, poveștile și produsele sale. Ciocolata

Sala de Marmură a Universității Libere din Bruxelles zumzăie de culoare și viață. De jur-împrejurul meu văd mai multe standuri ca în primăvară și ochii mi se opresc pe o figură blondă, înaltă, aproape nordică, iar lângă ea se află savoarea dulce a ciocolatei turnată manual. Numele ei este Cristina iar manufactura de fructe uscate și nuci trase în ciocolată se numește Rifero, Republica Moldova. Îmi povestește despre cum a început, despre dorința tatălui său de a reaminti gusturile copilăriei.

De 10 ani familia Rotaru face aceste dulciuri cu formă de perlă neagră sau tabletă pe care azi le poți găsi în Republica Moldova, România și Bulgaria. Mă bucur că afacerea are succes. Gust și eu. Înțeleg de ce.

Via Transilvanica

Două standuri mai departe zăresc harta traseului Via Transilvanica, noua perlă turistică a României care a obținut în toamnă, la Veneția, Marele Premiu, Oscarul acestui tip de premii, cum îmi spun Daria Pârvu și Carmen Solomie.

Alături de personalitatea lui Heri Coandă, Via Transilvanica este invitatul de onoare al bazarului diplomatic. Via Transilvanica a dobândit notorietate internațională din primul an al existenței sale: cei 1400 de kilometri ai săi, străbătând 7 regiuni istorice, 10 județe și 400 de comunități, au fost bătuți de 15.000 de pelerini. Sunt 1400 de kilometri care pornesc lde la Putna și se varsă în Dunăre, la începutul românității, piciorul podului arhitectului Apolodor din Damasc de la Severin. Podul lui Traian pe scurt. 1400 de kilometri de istorie, natură, gusturi, porturi, cultură, experiențe. Diversitate. Un traseu care unește oameni, valori și fapte, îmi spun cele două doamne. Carmen Solomie și Daria Pârvu cred că autoritățile române ar trebui să înscrie Via Transilvanica în Rutele Culturale ale Consiliului Europei. Ar câștiga și mai multă notorietate, și mai mulți pelerini. Iar odată cu notorietate și pelerinii ar fi și mai mulți bani vărsați în buzunarele comunităților românești străbătute de Via Transilvanica, comunități care îți pot oferi experiența turismului Slow Motion, turismul tihnit, savurat pe îndelete.

Artă și meșteșug. Tradiție și natură reinterpretată

Suntem aproape de Crăciun dar tot sunt surprins de globurile pe care le văd în fața mea, la unul din standurile bazarului. Aș spune că sunt fructe și animale fantastice. Strălucesc fin spre auriu și argintiu iar baza este dată de un alb pigmentat în culori naturale. Sunt pudrate. Sunt... altfel decât toate globurile pe care le-am văzut de-a lungul timpului și drumurilor mele. Sunt curios iar mâinile nu-mi stau cuminți. Vor să atingă aceste obiecte.

Așa o cunosc pe Victoria Peev, artistul plastic ce face aceste minunății în Chișinău. Este sculptor la bază dar creativitatea a împins-o și spre aceste obiecte mici făcute prin tehnica papier mache și lut japonez. Alături văd însă și obiecte mai mari, niște panouri rotunde, pacă ar fi niște pietre de moară pudrate cu nisip pe care aș putea să mi le pun pe peretele gol din apartamentul meu. Victoria îmi spune că sunt, într-adevăr, reinterpretări ale pietrelor de moară făcute prin aceeași tehnică. Numai că în centrul lor, locul pe unde intra axul de lemn pentru a le învârti, Victoria a pus bucăți de tradițe: un petec de covor țesut, un pătrat de material recuperat dintr-o haină tradițională, o crenguță din grădina copilăriei... și tot așa. Cum se numesc? Dor.

Stilouri de lemn. Icoane pe lemn

Bunica îmi povestea pe vremuri că bărbații au și ei bijuteriile lor: butonii de la cămașă, acul de cravată, ceasul sau stiloul. Îmi aduc aminte de ea când privesc stilourile din fața mea. Sunt stilouri de lemn, elegante, uneori pictate viu sau sobru. Nu sunt stilourile Poenari pe care le-am întâlnit în primăvară ci stilouruile făcute manual de Cristian Luță în Timișoara. A început de la ideea unor cadouri frumoase și acum este o pasiune pe care încearcă să o transforme în afacere. Îmi spune că mai sunt români care iubesc stilourile însă mulți dintre noi am uitat să scriem de când cu digitalul. Zâmbesc. Eu am și laptop dar și stilou. Îmi place o frază a lui Cristian: stiloul nu îți permite să te grăbești.

Este una din ideile acestui bazar românesc din inima Bruxelles-ului: slow motion, lucruri pe care le faci lent, în tihnă, savurând.

Același lemn mă atrage când dau cu ochii de icoanele pe lemn ale lui Casimir Savof. Este un pictor bulgar stabilit la Chișinău care încearcă să readucă arta sau tradiția bizantină a icoanelor pe lemn, tradiție interzisă în timpul comunismului în Republica Moldova. Icoanele sunt pictate pe lemn vechi, lemn recuperat din diverse locuri sau de la diverse obiecte care ar fi putut ajunge pe foc. Iar vechiul este redat și prin paleta de culori antichizate care nu îți iau ochii prin strălucire ci prin patina caldă ce imită trecerea timpului. Sunt printre puținele obiecte de la bazar pe care le poți cumpăra și în Belgia, nu doar în România, Bulgaria sau Moldova.

Straie vechi și straie noi

Ia, iile sunt poate cele mai cunoscute amprente românești. Au ajuns atât de vestite încât China le face pe bandă rulantă. Însă vezi diferența. Vezi munca minuțioasă și nuanțele domoale ale lucrului de mână când te apleci asupra unei ii reinerpretate, unei ii făcută de Anda Ene. Artistul sau designerul privește cu ochiul cultivat de sutele de modele originale pe care le-a întâlnit de-a lungul pasiunii lui și apoi le reinterpretează. Uneori diferențele sunt mici, alteori Anda Ene combină ia tradițională, nemodificată, cu o fustă cu semnătură modernă dar care pune în evidență unicitatea obiectului vechi. Îmi aduce aminte de mișcarea românească Semne Cusute pe care am întâlnit-o la ediția bazarului din primăvară.

Bijuterii

Un alt artist sau meșteșugar român pe care poți să-l găsești la Bruxelles este Stela Ciobănașu. Meșteșugar pentru că face bijuterii. Artist pentru că la ea găsești și bijuterii unicat, bijuterii construite de la materiale și forme care îi vorbesc. Așa îmi spune. Iar paleta materialelor este nelimitată: o piesă metalică, o bucățică de lemn, o perlă de apă dulce cu formele sale neregulate. Până să mă întorc la ea, a vândut cerceii pe care doream să-i cumpăr. Erau unicat.