„Trebuie să vă spun că fac fotografie de când eram copil. Lucram cu aparate pe film. Întotdeauna mi-a plăcut să surprind viața țăranilor. Lucrările care sunt aici la Biblioteca Hașdeu reflectă viața satelor și a oamenilor din Moldova. Uitați, suntem acum lângă o poartă foarte frumoasă cu simbolurile ale Moldovei, cu cocori, cu struguri, cu flori în fața porții, câțiva bătrâni și un munte de popușoi. Eu am spus că este cea mai frumoasă poartă, de la Gherman, Sculeni, în raionul Ungheni. Încerc practic prin fotografie să arăt oamenilor frumosul. Mulți se uită și nu înțeleg ceea ce văd. Și îmi spun mai târziu, vai, din fotografiile am regăsit altfel satul și oamenii, și mă bucur că îi fac pe unii oameni să se redescopere prin intermediul fotografiei”, a spus Ștefan Susai.

În expoziția Dvs. oamenii de la sat ar fi cei purtători de frumos..

Satul are cea mai veche civilizație, satul este păstrătorul tradițiilor.  O țară de țărani cum este Moldova, nu poate avea viitor fără sate și fără țărani. Fără sate și țărani, Moldova ar fi un stat oarecare cu o populație oarecare. Și revin la ideea principală, satul este păstrătorul tradițiilor. Cum avem grijă de sate, de oameni, așa va fi cumva și viitorul nostru.

Cum vi se par astăzi satele din Rep. Moldova?

Foarte frumoase.

Se păstrează integral tradițiile?

Mult mai bine decât în multe zone din România. Și începând chiar de la arhitectura rurală. Pentru că să știți este o agresiune asupra statelor. Foarte mulți lucrează în străinătate, văd tot felul de aberații, și încearcă să le transpună în sat. Văzusem într-un sat din Rep. Moldova, nu vreau să dau nume, văzusem o casă rotundă și l-am întrebat pe primar. Ce-i cu casa aceasta?!, și mi-a spus că sunt niște băieți care lucrase în Portugalia și au făcut case. Și am zis, Domnule, vatra satului nu permite așa ceva, păstrați autenticitate, păstrați casele, păstrați porțile, păstrați fântânile. Este o bucurie când văd că oamenii păstrează ușile, păstrează lemnul, nu pun geamuri termopane. Când o vopsesc în culorile care sunt atât de specifice: albastru, verde, când văd că se păstrează astfel de case și nu se prefac, cum se spune acuma, în stil european.

Dl. Susai, cum este să fiți, ca fotograf, în spatele acestei intimității, în spatele cortinei,  în spatele clăcii, pentru că vedem o clacă în sat...

Înainte se întâlneau toți în sat și se ajutau să construiască o casă. Contribuiau toți la o fântână. Acum, practic, este o altă generație care trebuie să o îndreptăm cu viața spre sat. Pentru că tinerii se uită mai mult spre Europa, decât se uită spre satele lor, și noi trebuie să păstrăm autenticitatea, ca și cum ne-am păstra pe noi. Să nu ne lăsăm în acest șuvoi al globalizării, care șterge practic istoria în unele cazuri, șterge tradițiile, să ne păstrăm pe noi.

Cum am putea să atragem tinerii să prețuiască acest patrimoniu viu mergând spre Occident?

Prin a le arăta frumosul, a le explica. După cum am mai spus, o țară fără tradiție, fără sate, nu poate avea viitor.