Fotbal - CM 2018 | Portugalia, victorie dificilă cu Maroc (1-0)

  • 20 Iunie 2018 18:09
Fotbal - CM 2018 | Portugalia, victorie dificilă cu Maroc (1-0)

Echipa Portugaliei, campioana europeană en titre, a învins formația Marocului cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri, pe Stadionul Lujniki din Moscova, în Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia.

Vedeta Cristiano Ronaldo a marcat singurul gol al partidei (4), una dominată de marocani, dar la finalul căreia lusitanii au făcut un pas important către optimi.

''Leii din Atlas'', care au pierdut primul meci în fața Iranului (0-1), după un autogol stupid, au avut prima oportunitate a partidei, prin Boutaib (3), care a trimis pe lângă poartă cu capul.

Portugalia a reușit să deschidă scorul rapid, prin Cristiano Ronaldo (4), care a trimis în poartă cu capul centrarea lui Moutinho din corner, după ce a scăpat de marcajul lui Da Costa.

Cu acest gol, al 85-lea în 152 de selecții, Ronaldo devine cel mai bun marcator all-time la nivel de echipă națională în Europa.

Vedeta formației Real Madrid, golgheterul la zi al Cupei Mondiale din Rusia, cu 4 goluri, a fost aproape de a marca din nou în min. 9, dar șutul său din întoarcere a trecut puțin pe lângă țintă.

Marocanii au preluat controlul jocului și Benatia (11) a avut o primă șansă din numeroasele care au urmat. Boussoufa a trimis o centrare periculoasă (19), dar apărarea lusitană a reușit să îndepărteze balonul.

Portugalia putea tranșa soarta partidei în min. 40, când Goncalo Guedes a ratat singur cu portarul.

Prima repriză s-a încheiat cu o nouă situație a africanilor, mingea trimisă de Belhanda (45) trecând pe lângă Benatia.

Seleccao a avut noi șanse mari de gol în debutul părții secunde, însă Goncalo Guedes (51) a luftat în careu, iar apoi Ronaldo a trimis mult peste poartă.

Marocanii au început un forcing la poarta lui Rui Patricio, care a reținut șutul lui Belhanda (55) și a respins lovitura de cap a aceluiași fotbalist (57).

Benatia (60) a șutat de la 14 metri, puțin peste transversală, Ziyach (68) a expediat și el mingea peste din lovitură liberă, pentru ca în minutul 90 șutul său să fie deviat salvator de Pepe. Ultima oportunitate a echipei antrenate de Herve Renard a fost un șut al aceluiași ofensiv fundaș Benatia (90+3), de la 11 metri, peste poartă.

Cu acest nou eșec, Marocul nu mai are nicio șansă de a trece de faza grupelor.

La CM 1986, Marocul a învins Portugalia cu 3-1 și s-a calificat în optimi, o premieră pentru o echipă africană. Pentru învingători au marcat Abdelrazzak Khairi (2) și Abdelkarim Krimau, în timp ce golul lusitanilor a fost semnat de Diamantino.

Campioana europeană en titre a pierdut doar unul din ultimele 26 de meciuri oficiale de la numirea lui Fernando Santos la cârmă, în septembrie 2014.

Tot în Grupa B, miercuri se va juca partida dintre Spania și Iran.

Ultimele meciuri din grupă vor fi pe 25 iunie, Spania - Maroc, la Kaliningrad (stadionul Kaliningrad), și Iran - Portugalia, la Saransk (Mordovia Arena).

Portugalia - Maroc 1-0 (1-0)
A marcat: Cristiano Ronaldo (4).
Moscova, Stadionul Lujniki: 78.011 spectatori
Cupa Mondială FIFA 2018, Grupa B

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău