Fostul șef al NATO a avertizat în legătură cu „un risc foarte ridicat” de amestec în alegerile din Germania
-
12 Mai 2021 19:42
Fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen a avertizat în legătură cu încercările altor țări de a interveni în alegerile federale din Germania în septembrie, relatează miercuri DPA, potrivit Agerpres.
"Există un risc foarte mare de amestec în alegeri, nu în ultimul rând din partea Rusiei, pentru că sunt multe în joc (...). China are acum un interes crescut pentru ceea ce se întâmplă în Germania", a declarat fostul prim-ministru danez pentru agenția germană de presă.
Experiența din ultimii ani arată că nicio țară din UE nu este atacată "la fel de agresiv și la fel de frecvent cu dezinformarea" ca Germania, a spus Rasmussen, care este și fondatorul fundației Alianța Democrațiilor.
De la sfârșitul anului 2015, a spus el, peste 700 de astfel de încercări de influențare a opiniilor au fost înregistrate în Germania - mai mult decât în Franța, Italia și Spania la un loc.
Interesul deosebit al Rusiei pentru Germania se bazează, printre altele, pe disputa privind gazoductul Nord Stream 2 dintre cele două țări, potrivit lui Fogh Rasmussen.
Verzii, de exemplu, care se descurcă bine la vot și ar putea fi parte din următorul guvern, sunt în tabăra sceptică față de Rusia și critică realizarea conductei.
"Este important pentru Rusia să încerce să aibă un impact asupra rezultatului alegerilor astfel încât încă să existe o majoritate în favoarea unei politici pozitive față de Rusia", a mai declarat el.
Deși acestea sunt alegeri germane și o decizie germană, Fogh Rasmussen a concluzionat că "impactul va avea consecințe în întreaga Europă".AG