Fostul director al Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Anatol Ciubotaru, demis în luna martie, în plină pandemie de COVID, a fost restabilit în funcție

  • 17 Octombrie 2020 10:26
Fostul director al Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Anatol Ciubotaru, demis în luna martie, în plină pandemie de COVID, a fost restabilit în funcție

Fostul director al Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Anatol Ciubotaru, demis în luna martie, în plină pandemie de COVID, a fost restabilit în funcție printr-o decizie a Curții Supreme de Justiție, informează Ziarul de Gardă.

Potrivit deciziei irevocabile a CSJ din 16 octombrie 2020, Comisia pentru Situații Excepționale nu a demonstrat că eliberarea din funcție a lui Anatol Ciubotaru și angajarea lui Andrei Uncuță în funcția de conducător al instituției a fost făcută în vederea gestionării stării de urgență, adică a prevenirii, diminuării și lichidării consecințelor pandemiei de coronavirus (COVID-19). Ba mai mult, Comisia pentru Situații Excepționale nu a indicat nici temeiul juridic, nici motivarea de fapt pentru care a survenit destituirea din funcția de director lui Anatol Ciubotaru.

Anatol Ciubotaru a fost eliberat din funcție pe 24 martie 2020, după ce testase într-un laborator privat mai mulți medicii care lucrau cu bolnavii din secția terapie intensiva, infectați cu coronavirus.  Atunci, premierul Ion Chicu, declara că decizia de a face modificări la nivelul managementului SCR a fost luată cu scopul „de a spori capacitățile instituției de a face față provocărilor epidemiologice”. După eliberarea din funcție a lui Ciubotaru, în semn de protest, și-au depus cererile de demisie și doi vicedirectori ai Spitalului Clinic Republican: Ion Balica și Nina Munteanu.

Anatol Ciubotaru, medic-chirurg, își valorifică cunoștințele și experiența în cadrul proiectului „SARS-Covid 19” al Școlii Superioare de Medicină din Hanovra, Germania, informa IPN, la scurt timp după demiterea acestuia.

Sursa:zdg.md

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
12,74
Cer senin
Umiditate:96 %
Vint:2,06 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău