Fostul comandant al trupelor americane din Europa, despre „oferta” de Crăciun a lui Vladimir Putin: „Rușii nu negociază. Ei pretind, apoi mint, iar apoi încalcă înțelegerile”

  • 26 Decembrie 2022 19:38
Fostul comandant al trupelor americane din Europa, despre „oferta” de Crăciun a lui Vladimir Putin: „Rușii nu negociază. Ei pretind, apoi mint, iar apoi încalcă înțelegerile”

Mark Hertling, unul dintre foștii comandanți ai trupelor americane din Europa, a ironizat duminică anunțul făcut în Ajunul Crăciunului de președintele rus Vladimir Putin potrivit căruia Moscova este dispusă să negocieze „soluții acceptabile” pentru încheierea războiului din Ucraina.

„Putin a spus în Ajunul Crăciunului că este 'pregătit să negocieze'. După ce am 'negociat' [și eu] cu forțele armate și ministrul Apărării al Rusiei, am învățat lecții: chiar și în ceea ce privește lucrurile mărunte, oficialii ruși nu negociază... ei pretind, apoi mint, iar apoi încalcă înțelegerile”, a scris Hertling pe pagina sa de Twitter, potrivit Hotnews.ro.

Deși s-a retras oficial din serviciul forțelor armate americane, Hertling a rămas activ în spațiul public din SUA, fiind intervievat de numeroase publicații după izbucnirea războiului din Ucraina pe 24 februarie datorită expertizei sale în ceea ce privește armata rusă. 

La mai puțin de o lună de la declanșarea războiului de către președintele rus Vladimir Putin, Hertling a explicat ce greșeli de proiectare au făcut inginerii ruși când au proiectat tancurile țării, invocând în acest sens o delegație primită la Moscova din care a făcut parte ca fost tanchist. 

În luna mai el a redistribuit o înregistrare video șocantă care arată cum tancurile rusești trec peste vehicule civile ale ucrainenilor de dragul amuzamentului, afirmând că militarii care fac asemenea lucruri ar trebui aduși în fața curții marțiale. 

„Gunoaiele care au capturat Mariupolul trag în case și strivesc mașinile localnicilor cu tancurile pentru amuzament. Este evident că rușii au venit aici nu ca să apere (minoritățile ruse), ci pentru a fura, ucide și distruge. Apărătorii nu se comportă așa”, era mesajul în limba ucraineană care însoțeștea la momentul respectiv filmarea redistribuită de Hertling, comandant al trupelor americane din Europa între 2011 și 2012.

Hertling a anunțat la mijlocul lunii noiembrie că Rusia a impus „în sfârșit” sancțiuni împotriva sa.

Într-un interviu acordat de Ajunul Crăciunului televiziunilor de stat de la Moscova, președintele Rusiei a declarat că Moscova este gata să negocieze cu toate părțile implicate în conflictul din Ucraina.

„Cred că acționăm în direcția cea bună, ne apărăm interesele naționale, interesele cetățenilor noștri, ale poporului nostru. Și nu avem altă variantă decât să ne protejăm cetățenii”, a afirmat Vladimir Putin sâmbătă.

„Suntem gata să negociem cu toți cei implicați în vederea unor soluții acceptabile, dar asta depinde de ei - nu noi suntem aceia care refuză să negocieze, ei sunt”, a susținut liderul de la Kremlin.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
19,24
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:2,57 m/s
Wed
12
Thu
14
Fri
13
Sat
15
Sun
13
Arhivă Radio Chișinău