Fostul cancelar german Angela Merkel își va publica memoriile în toamna lui 2024

  • 08 Septembrie 2022 19:28
Fostul cancelar german Angela Merkel își va publica memoriile în toamna lui 2024

Fostul cancelar federal german Angela Merkel, care a condus Germania vreme de 16 ani, intenționează să-și publice memoriile în toamna lui 2024, a anunțat editorul său joi, informează dpa, citat de Agerpres.

Memoriile, scrise împreună cu Beate Baumann, care a fost mulți ani consilierul său politic, vor oferi o perspectivă exclusivă, personală, asupra vieții politice și muncii Angelei Merkel, a precizat editura Kiepenheuer&Witsch.

Într-un comunicat dat publicității de casa editorială, Merkel a scris: "Aștept cu nerăbdare să reflectez la deciziile centrale și punctele-cheie ale carierei mele politice în cartea mea, scrisă împreună cu Beate Baumann, pentru a le face înțelese publicului larg și de asemenea cu referire la viața mea personală".

Angela Merkel, în prezent în vârstă de 68 de ani, nu a candidat pentru a fi realeasă de Bundestag anul trecut în septembrie. Partidul său conservator a pierdut alegerile în fața Partidului Social-Democrat și Olaf Scholz i-a succedat Angelei Merkel în funcția de cancelar federal.

Kerstin Gleba de la Kiepenheuer&Witsch a declarat că Merkel a condus Germania de-a lungul unor crize dramatice și "a modelat politicile germană și internațională într-un mod unic prin acțiunile și atitudinile sale". În opinia sa, memoriile Angelei Merkel vor fi "un document semnificativ al istoriei internaționale contemporane". 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
4,24
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:5,14 m/s
Thu
11
Fri
12
Sat
12
Sun
9
Mon
8
Arhivă Radio Chișinău