Fosta președintă Park Geun-Hye a fost arestată pentru corupție

  • 31 Martie 2017 08:45
Fosta președintă Park Geun-Hye a fost arestată pentru corupție

Fosta președintă sud-coreeană Park Geun-Hye a fost arestată vineri în cadrul scandalului de corupție care a dus la destituirea sa, a informat un purtător de cuvânt al tribunalului din Seul care se ocupă de această afacere, scrie Agerpres.

După o audiere maraton joi, tribunalul central din Seul a emis un mandat de arestare împotriva fostei președinte pentru corupție și abuz de putere, precum și pentru că a dezvăluit secrete guvernamentale. Park Geun-Hye, care se afla în biroul procurorului în așteptarea deciziei tribunalului, a fost condusă la un centru de detenție din apropiere de Seul.

"Este justificat și necesar să fie arestată (Park Geun-Hye), dat fiind că au fost prezentate acuzații cheie și că există riscul distrugerii de probe", a explicat tribunalul într-un comunicat.

Reținerea ei și plasarea în arest provizoriu constituie o etapă în plus a dizgrației celei care a obținut un rezultat record la prezidențialele din 2012. Scrutinul a făcut ca ea să fie prima femeie aleasă în funcția supremă din Coreea de Sud.

Descinderea în infern a început la mijlocul anului trecut cu dezvăluirile privind acțiunile unei vechi prietene de peste 40 de ani și controversată confidentă din umbră, Choi Soon-Sil, care nu ocupa nicio funcție oficială. Aceasta din urmă este în prezent judecată în special pentru că a profitat de relația cu președinta țării pentru a obține milioane de dolari din partea marilor concerne din Coreea de Sud.

Dezvăluirile acumulându-se, Adunarea națională a hotărât la începutul lui decembrie să o destituie pe președintă pentru a-i ridica imunitatea parlamentară care împiedica justiția să ancheteze asupra ei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
3,29
Nori împrăștiați
Umiditate:93 %
Vint:3,6 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău