Fost medic, reținut pentru că a comandat asasinarea asociatului său

  • 18 Mai 2023 11:52
Fost medic, reținut pentru că a comandat asasinarea asociatului său

Un fost medic a fost reținut pentru că ar fi comandat asasinarea fostului său asociat într-o clinică de ginecologie din Chișinău. Bănuitul urma să-i plătească asasinului 10 mii de euro pentru omor. Acesta a făcut rost și de un pistol automat Kalașnikov, care i-a fost oferit de către un fost luptător afganez. Ultimul, de asemenea, a fost reținut de către oamenii legii, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției menționează că motivul comandării asasinatului ar fi fost răzbunarea pe fostul partener de afaceri, care a refuzat să continue colaborarea. Aceasta după ce bănuitul a condiționat parteneriatul prin numirea într-o funcție de conducere în clinică a nurorii sale. Prin urmare, fostul partener și-a retras activele din clinică și a părăsit echipa, iar alți medici i-au urmat exemplul. În continuare, compania a falimentat, iar între timp fostul partener a pus pe roate o altă afacere în domeniul medical.

Potrivit datelor din dosar, bănuitul urma să-i plătească asasinului 10 mii de euro pentru executarea omorului. Pentru ca să-și atingă scopul fără ca să fie deconspirat, acesta comunica doar cu persoana care ar fi contactat direct cu asasinul – persoană care de fapt s-a dovedit a fi un investigator al Inspectoratului Național de Investigații sub acoperire.

Bănuitul a achitat întâi 1 500 de euro, iar restul banilor urma să-i dea odată cu prezentarea de către executor a fotografiilor de la crimă. Fostul doctor i-a făcut rost asasinului de un pistol automat Kalașnikov și 30 de cartușe, care i l-a prezentat intermediarului cu care comunica. Arma îi fusese furnizată de către un fost luptător în conflictul din Afganistan, din raionul Dubăsari, care a luptat și în regiunea transnistreană. Ultimul în prezent este condamnat condiționat la patru ani închisoare pentru escrocherie și uzurparea calității oficiale în stat.

Planul bănuitului a fost deconspirat odată cu achitarea celei de-a doua tranșe – moment în care a fost reținut cu suportul mascaților de la „Fulger” . Au urmat percheziții la fostul medic, de unde au fost ridicați peste 200 de mii de dolari, peste 17 mii de lire sterline, un pistol, înscrisuri de ciornă și telefoane mobile. Așa cum starea de sănătate a bănuitului s-a agravat, acesta a fost internat în spital, unde continuă să fie reținut. De asemenea, a fost reținut și fostul luptător afganez care i-a pus la dispoziție pistolul automat pentru executarea omorului, urmare a perchezițiilor de la domiciliul acestuia.

Procurorii urmează să decidă cu privire la necesitatea solicitării arestului preventiv în privința ambilor bănuiți.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
10,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:0,51 m/s
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
20
Wed
11
Arhivă Radio Chișinău