Fost angajat al ASP, reținut în dosarul de corupție la eliberarea permiselor de conducere în raionul Călărași
-
20 Octombrie 12:55

Un fost angajat al Agenției Servicii Publice (ASP) a fost reținut pentru 72 de ore de către ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Chișinău, în cadrul cauzei penale ce vizează o schemă de corupție sistemică în procesul de eliberare a permiselor de conducere în raionul Călărași. Bărbatul a fost plasat în izolatorul CNA.
Potrivit CNA, în continuarea acțiunilor procesuale, astăzi au fost efectuate percheziții în orașul Ungheni, unde anchetatorii au ridicat obiecte și înscrisuri relevante pentru dosar. Acestea urmează a fi analizate în cadrul anchetei.
Amintim că, pe 15 octombrie, CNA a desfășurat peste 50 de percheziții în același dosar, în urma cărora trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore. Ulterior, instanța a emis mandate de arest preventiv pentru 30 de zile pe numele a două persoane, iar una dintre acestea a fost plasată în arest la domiciliu.
Potrivit materialelor cauzei, 53 de candidați pentru obținerea permisului de conducere, administratorul unei școli auto din orașul Călărași, secretara instituției, 3 examinatori, un instructor auto și un fost angajat al Agenției Servicii Publice (ASP) sunt cercetați pentru corupere activă, corupere pasivă și trafic de influență. Schema presupunea solicitarea de sume cuprinse între 500 și 700 de euro pentru „garantarea” promovării examenelor.
Autoritățile precizează că vor continua acțiunile de urmărire penală în vederea documentării tuturor persoanelor implicate și a stabilirii întregului lanț infracțional.