Forumul Internațional „Cooperare transfrontalieră europeană” | Ambasadorul ucrainean Păun Rohovei: „Viitorul R. Moldova și al Ucrainei va fi în marea familie europeană, alături de lumea civilizată”

  • 18 Septembrie 19:20
Forumul Internațional „Cooperare transfrontalieră europeană” | Ambasadorul ucrainean Păun Rohovei: „Viitorul R. Moldova și al Ucrainei va fi în marea familie europeană, alături de lumea civilizată”

Chișinăul a devenit astăzi centrul cooperării regionale, găzduind Forumul Internațional „Cooperare transfrontalieră europeană”, la care au participat lideri din patru țări, Republica Moldova, România, Ucraina și Polonia și oficiali europeni. Evenimentul marchează un pas concret spre integrarea europeană a Republicii Moldova, prin lansarea inițiativei de creare a unei Grupări Europene de Cooperare Teritorială, un instrument strategic pentru dezvoltare comună și atragerea de fonduri europene, transmite Radio Chișinău.

Eurodeputatul Eugen Tomac a transmis sprijinul Parlamentului European pentru inițiativa de cooperare teritorială pentru a accelera integrarea europeană lansată la Chișinău.

„Cred că acest instrument la care luați parte este de bun augur și el vă ajuta enorm, iar eu mă angajez să fiu un partener al dvs. în acest proces, pentru că este extrem de important să parcurgeți toate etapele cu succes și la sfârșit să vă bucurați de ce pune la dispoziție Uniunea Europeană statelor membre”, a spus Eugen Tomac. 

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova Păun Rohovei a subliniat că evenimentul, care a reunit reprezentanți ai autorităților locale din mai multe țări, demonstrează că există un lucru care ne unește: dorința de libertate, de colaborare și de a crea condiții mai bune pentru oamenii noștri.

„Faptul că astăzi avem posibilitatea să fim împreună ne demonstrează că, pentru noi toți, punctul de neîntoarcere spre trecut a fost deja depășit. Am pus o temelie pentru a avea un viitor liber, prosper și democratic. Sunt sigur că acest viitor, atât al Ucrainei, cât și al Republicii Moldova, va fi în marea familie europeană, alături de lumea civilizată”, a spus Păun Rohovei. 

Președinta Maia Sandu a evidențiat rolul Uniunii Europene în dezvoltarea standardelor de viață ale țărilor membre, inclusiv în Repulica Moldova. Șefa statului a mai subliniat importanța cooperării transfrontaliere pentru prosperitatea și stabilitatea Republicii Moldova, precum și în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

„Salut faptul că Moldova, România, Ucraina și Polonia își unesc eforturile într-o cooperare mai strânsă. Pentru că numai prin colaborare putem să atragem mai multe investiții și să transformăm granițele în punți de dezvoltare. Dacă privim în jur, vedem cum România și Polonia s-au transformat radical după aderarea la Uniunea Europeană. Integrarea europeană ajută enorm. Țările care au aderat pot ajunge motoare de creștere economică și piloni de stabilitate în regiune sau chiar pe continent”, a declarat Președinta Maia Sandu.

Forumul Internațional „Cooperare Transfrontalieră Europeană” a adunat la Chișinău peste 200 de autorități publice locale din Republica Moldova, peste 50 de primari și președinți de consilii județene din România, precum și de delegații ale autorităților regionale și locale din Ucraina și Polonia.

Citiți și: Forumul Internațional „Cooperare Transfrontalieră Europeană” | Maia Sandu: „Numai prin colaborare putem să atragem mai multe investiții. Integrarea europeană ajută enorm”

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
15,52
Cer fragmentat
Umiditate:79 %
Vint:4,63 m/s
Tue
11
Wed
9
Thu
11
Fri
10
Sat
11
Arhivă Radio Chișinău