Forumul Economic Trilateral România – Republica Moldova – Ucraina, la Iași. Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu: Securitatea și prosperitatea noastră, a R. Moldova și a Ucrainei sunt strâns legate

  • 25 Octombrie 13:37
Forumul Economic Trilateral România – Republica Moldova – Ucraina, la Iași. Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu: Securitatea și prosperitatea noastră, a R. Moldova și a Ucrainei sunt strâns legate

Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, a participat la Forumul Economic Trilateral pentru afaceri și reconstrucție România – Republica Moldova – Ucraina, care are loc în aceste zile la Iași.

Consecințele devastatoare generate de agresiunea rusă împotriva Ucrainei au fost și continuă să fie profund resimțite și de Republica Moldova, urmare atacurilor hibride și tentativelor de destabilizare desfășurate de Rusia și agenții săi de influență în Republica Moldova.

Economia Republicii Moldova a avut de suferit de la începerea acestui război. Guvernul Republicii Moldova a reușit să gestioneze situații extreme de complicate în acești ani și a mobilizat, cu convingere și pricepere, economia, societatea și instituțiile în direcția reformelor necesare avansării parcursului european. Guvernul a avut un sprijin de neclintit în voința reformatoare și transformatoare a Președintelui R. Moldova.

La Forumul Economic Trilateral pentru afaceri și reconstrucție în Ucraina de la Iași am subliniat faptul că „ și reclamă continuarea cooperării cât mai pragmatice la toate nivelurile.

La 20 octombrie R. Moldova a câștigat. Prin votul cetățenilor săi a câștigat un viitor în pace și prosperitate.

Dezvoltarea economică și atragerea investitorilor străini vin mai firesc odată cu parcursul european al Republicii Moldova.

Susținerea de către România a agendei de reforme a Chișinăului are în vedere, în principal, susținerea instituțiilor și a economiei Republicii Moldova, a eficienței și rezilienței acestora, printr-o cooperare dinamică în sectoarele esențiale ale statului, creșterea competitivității economiei Republicii, susținerea eforturilor guvernului pentru pregătirea aderării la UE.

Pe o astfel de piață, stabilă și predictibilă, investițiile străine pot fi mai ușor atrase, în pofida războiului de la frontiere și a tentativelor ruse de destabilizare”, a transmis Cristian-Leon Țurcanu într-o postare pe Facebook.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:72 %
Vint:3,6 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău