Forum de afaceri moldo-polonez, la Chișinău

  • 28 Martie 2014 17:13
Forum de afaceri moldo-polonez, la Chișinău

Un forum de afaceri moldo-polonez și-a început astăzi lucrările la Chișinău.

La el și-au anunțat participarea aproximativ 70 de companii din diferite sectoare ale economiei Poloniei. În cadrul reuniunii, la care participă și premierii celor două țări, urmează a fi semnate mai multe acorduri bilaterale. Guvernul polonez a anunțat că va acorda Republicii Moldova un credit pentru realizarea mai multor proiecte investiționale.

Între proiectele comune, discutate anterior, se numără și o marcă comercială comună de vin, produs în Republica Moldova și îmbuteliat în Polonia, care ar putea fi elaborată de producătorii din ambele țări. 

Polonia s-a arătat dispusă să ofere Republicii Moldova un împrumut în valoare de 100 de milioane de euro, în condiții avantajoase, pentru dezvoltarea zootehniei și producerea legumelor. Anunțul a fost făcut de către premierul Iurie Leancă, în deschiderea Forumului de afaceri moldo-polonez. Evenimentul are scopul de a dezvolta comerțul bilateral și a atrage noi investiții poloneze în Republica Moldova, a subliniat oficialul. Iurie Leancă a evidențiat avantajele pe care le va avea Chișinăul, care urmează în curând să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, inclusiv componenta sa de comerț liber.  Premierul i-a îndemnat pe agenții economici polonezi să atargă atenția asupra agriculturii Republicii Moldova, care are potențial de dezvoltare și necesită tot mai multe investiții.

Anterior, responsabilii din cele două țări au decis crearea în comun a unei noi mărci pentru vinul produs în Republica Moldova și îmbuteliat în Polonia. Totodată, s-a convenit asupra fondării unui consorțiu moldo-polonez între producătorii de plante care conțin uleiuri eterice.

Agenți economici din Polonia au efectuat o vizită la Chișinău acum o lună, arătându-se interesați să investească în Republica Moldova, mai ales în domeniul eficienței energetice, a energiei regenerabile, colectoarelor solare, izolării termice a clădirilor.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, Polonia ocupă locul 9 în lista partenerilor Moldovei pentru comerț extern. În 2013, cifra de afaceri dintre cele două țări a fost de 228 mil USD, rămânând practic neschimbat față de anul precedent.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
11,24
Cer senin
Umiditate:58 %
Vint:2,06 m/s
Wed
10
Thu
13
Fri
14
Sat
11
Sun
14
Arhivă Radio Chișinău