Forțele armate israeliene l-au lichidat pe Billal Al Kedra, unul dintre liderii grupării teroriste Hamas
-
15 Octombrie 2023 12:10

Forțele armate israeliene (IDF) informează că sâmbătă seara au lichidat încă un lider al grupării teroriste palestiniene Hamas, care a comis în 7 octombrie un atac terorist de amploare împotriva Israelului, transmite CNN, DPA și Agerpres.
Billal Al Kedra, comandantul unităților Hamas din Khan Younis, localitate din sudul Fâșiei Gaza, a fost ucis în loviturile aeriene israeliene efectuate sâmbătă seară, indică IDF într-un comunicat oficial.
De asemenea, au fost uciși și alți teroriști din grupările Hamas și Jihadul Islamic.
IDF au anunțat anterior că au mai fost uciși doi lideri ai Hamas – coordonatorul operațiunilor aeriene, Merad Abu Merad, și Ali-al Qadi. Acesta din urmă a fost eliberat de autoritățile israeliene în cadrul schimbului de deținuți ce a avut loc după eliberarea soldatului israelian Gilad Shalit, ce fusese răpit în 25 iunie 2006 de Hamas și pus în libertate pe 18 octombrie 2011, după cinci ani și jumătate de captivitate în Fâșia Gaza.