Forțele Aeriene ucrainene au anunțat că au doborât 13 rachete de croazieră ruse în vestul Ucrainei

  • 23 Iunie 2023 15:07
Forțele Aeriene ucrainene au anunțat că au doborât 13 rachete de croazieră ruse în vestul Ucrainei

Forțele Aeriene ale Ucrainei au anunțat că au doborât în timpul nopții 13 rachete de croazieră ruse ce vizau un aerodrom militar în vestul țării, informează Agerpres.

„Toate cele 13 rachete Kh-101/Kh-555 au fost distruse de apărarea antiaeriană", au anunțat Forțele Aeriene ucrainene pe Telegram. "De această dată, atacul viza un aerodrom militar în regiunea Hmelnițki", vestul Ucrainei, a precizat apărarea antiaeriană ucraineană.

Rusia și-a intensificat începând cu luna mai bombardamentele nocturne împotriva Ucrainei, cu drone explozive și rachete, în timp ce Ucraina și-a început contraofensiva mult așteptată în zone din estul și sudul țării, ocupate de trupele ruse.

„Lansările (de rachete) au fost întreprinse în jurul miezului nopții dinspre Marea Caspică, de pe patru bombardiere Tu-95MS", au precizat Forțele Aeriene ale Ucrainei.

Primarul din Hmelnițki, Oleksandr Simcișin, a raportat explozii în acest oraș ce avea 275.000 de locuitori înainte de declanșarea invaziei ruse la sfârșitul lui februarie 2022, mulțumind apărării antiaeriene ucrainene pentru munca sa.

Ucraina a mai anunțat vineri unele progrese în sud, unde trupele sale au înregistrat un "succes parțial", potrivit unui purtător de cuvânt militar ucrainean, Andrii Kovaliov.

În est, armata ucraineană "continuă să contracareze ofensiva trupelor ruse" și "lupte extrem de grele continuă".

„Forțele noastre ale apărării au oprit ofensiva inamicului în zona Kupiansk și Liman", a afirmat la rândul său, pe Telegram, vineri dimineața, adjuncta ministrului ucrainean al apărării Ganna Maliar. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
10,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:0,51 m/s
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
20
Wed
11
Arhivă Radio Chișinău