FMI își va închide biroul de la Atena
-
08 Ianuarie 2020 12:50
Biroul pe care Fondul Monetar Internațional (FMI) îl are la Atena se va închide peste câteva luni, a anunțat, marți seara, premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, la finalul unei întâlniri cu directorul FMI, Kristalina Georgieva, transmite AFP, preluat de Agerpres.
"Salut decizia noastră comună de a închide biroul FMI de la Atena în lunile următoare și să continuăm să lucrăm împreună, dar ca o țară care a ieșit de sub cadrul strict de supraveghere", a declarat Kyriakos Mitsotakis, cu ocazia primei sale vizite la Washington și la Casa Albă de la alegerea sa, în luna iulie a anului trecut.
Biroul FMI din Atena a fost deschis în 2010, în plină criză a datoriilor Greciei, cu ocazia semnării primului acord de împrumut între Atena și creditorii săi internaționali (UE, BCE, FMI).
Începând din 2010, Grecia a beneficiat de trei împrumuturi internaționale în valoare totală de peste 300 de miliarde de euro, precum și de o importantă restructurare a datoriei private, însă acestea au fost însoțite de o strictă austeritate care a provocat recesiunea economiei elene și o explozie a șomajului.
"Relația noastră cu FMI nu a fost întotdeauna ușoară, dar cred că suntem de acord că este necesar să reducem excedentele primare în 2021", a adăugat Mitsotakis.
În pofida faptului că ultimul plan de asistență internațională a luat sfârșit în luna august 2018, Grecia rămâne în continuare sub supravegherea strictă a creditorilor săi internaționali, care solicită continuarea reformelor și privatizărilor, precum și realizarea de excedente bugetare primare (care nu includ sumele pentru plata datoriilor) de 3,5% din PIB pentru următorii ani.
În schimb, premierul elen și-a definit drept priorități consolidarea creșterii economice și investițiile, pentru a putea renegocia cu creditorii obiectivele în materie de excedente bugetare primare.
"Cred că a venit timpul să avem această discuție cu partenerii noștri din zona euro. Suntem un guvern credibil, facem reforme, avem un cost cu împrumuturile de pe piață mai mic decât cel al Italiei", a subliniat Mitsotakis.
Pentru a-și dovedi situația financiară solidă, la finele lunii noiembrie anul trecut Grecia a anunțat că a rambursat, anticipat, împrumuturi în valoare de 2,7 miliarde euro către Fondul Monetar Internațional.