Potrivit istoricului Florin-Răzvan Mihai, protestele de la Poznan, în timpul cărora muncitorii polonezi au cerut condiții mai bune de viață și de muncă, au reprezentat începutul ireversibil al destalinizării țărilor est-europene. Dorința de libertate și democrație, alimentată de ideile occidentale, a cuprins statele Europei de Est, ducând la eliberarea ulterioară a acestora de supremația Kremlinului.

„În 1956 se produc două evenimente care dau mult de gândit. În primul rând, a fost ceea ce s-a numit vara poloneză, revolta muncitorilor de la Poznan care a avut urmări sângeroase. A fost o revoltă care a creat un model. Au murit cu acea ocazie 53 de oameni. Conflictul a pornit de la revendicări ce vizau scăderea nivelului de trai și normele de lucru împovărătoare. A fost un conflict social care a oferit iluzia că sistemul poate fi schimbat din interior. Asta a fost și speranța unor demnitari maghiari, când în 1956 a avut loc revoluția din Ungaria, care s-a soldat cu mult mai multe victime, zeci de mii de răniți, exilați, deportați. Atunci s-a cerut în mod deschis, mai ales în mediile studențești, liberalizarea societății. Acesta a fost începutul luptei sistemului din interior. Revoluția din 1956 din Budapesta a fost înecată în baia de sânge prin intervenția tancurilor Armatei Roșii”, a spus doctorul în istorie Florin-Răzvan Mihai.

Potrivit istoricului român, faptul că România condusă de Nicolae Ceaușescu, nu a participat la invadarea Cehoslovaciei, reprezintă un moment de cotitură în relațiile Kremlinului cu țările-satelit. În 1968, atunci când trupe de ocupație sovietice, maghiare, poloneze și est-germane au invadat Praga, dictatorul de la București a condamnat intervenția.

„Anul 1968 este un alt moment de mare tensiune în cadrul comunismului internațional. E vorba de perioada lui Brejnev, perioadă care a fost caracterizată printr-o stagnare evidentă. În 1968, sub conducerea Uniunii Sovietice, alte patru state au pătruns pe teritoriul Cehoslovaciei, unde se încerca edificarea de către Alexandr Dubcek și a altor demnitari a unui socialism cu față umană, împrumutând din ideile occidentale. Adică, tonul încep să-l dea încet occidentalii. Treptat, Europa de Eest în mod timid urmează acest model tinzând spre măsuri tot mai democratice, liberalizare, căutarea unor măsuri alternative la modelul bolșevic și stalinist. În 1968 una dintre țări, fiind vorba de România, a refuzat să intervină militar, creând un nou câmp de tensiune între sovietici și țările satelit” a explicat cercetătorul științific în cadrul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, Florin-Răzvan Mihai.

Sfârșitul destalinizării Europei de Est a vizat perioada gorbaciovistă, când în URSS au început primele procese de democratizare. Totuși, modelul stalinist de teroare și suprimare a tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale oamenilor sunt preluate acum de Vladimir Putin, iar putinismul devine la fel de periculos ca și stalinistul, spune istoricul.

„Sunt tot mai multe atacuri contra ideii hegemoniei Kremlinului și ele erau cu atât mai eficiente cu cât se produceau din interiorul sistemului, pentru că altfel acest sistem nu putea fi zdruncinat. Lovitura de grație s-a dat tot din interior, în timpul lui Gorbaciov, cu cunoscutele sale reforme, Perestroika și Glasnosti, reforme care au permis societății să gândească mai liber și să ceară mai multe drepturi civile, cetățenești. A fost lung drumul destalinizării, finalitatea lui a fost democratizarea Estului. Țările din Est au aderat ulterior la Uniunea Europeană, au adoptat valorile occidentale. Dar acum marea amenințare o reprezintă putinismul”, a punctat Florin-Răzvan Mihai.

Dezbaterea publică la tema „Stalinizarea și destalinizarea în context european” este a 14-a ediție din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu de dezbateri cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.