Votul privind introducerea sintagmei „integrare europeană” în Constituție a fost AMÂNAT
-
12 Octombrie 2018 15:19
Parlamentul a amânat votul asupra proiectului de modificare a Constituției pentru săptămâna viitoare.
Decizia a fost luată la propunerea președintelui Parlamentului Andrian Candu, cel care a prezentat proiectul, după ce deputații socialiști și liberal-democrați au părăsit sala de ședința, iar liberalii au avertizat că o vor face înainte de supunerea proiectului la vot.
Proiectul vizează includerea unor prevederi, dar și a unui articol nou în Constituție care să stabilească faptul că integrarea europeană este obiectivul strategic de dezvoltare a Republicii Moldova. Partidul Democrat a inclus proiectul pe ordinea de zi a ședinței de astăzi, chiar dacă nu avea asigurată o majoritate calificată de 2/3 din voturi, necesare pentru modificarea Constituției. Președintele Parlamentului Andrian Candu, cel care a prezentat proiectul în Parlament susține că modelul european de dezvoltare este cel mai bun pentru Republica Moldova, iar includerea în Legea Supremă a integrării europene ca obiectiv strategic va avea un puternic mesaj politic, dar și juridic.
Partidele pro-europene de opoziție – PLDM și PL au cerut anterior ca odată cu acest proiect să fie votată și o altă propunere de modificare a Constituției, privind redenumirea limbii oficiale din ”moldovenească”, cum este în prezent, în română. În plus, cele două formațiuni califică inițiativa guvernării drept o încercare de a-și reabilita imaginea în fața instituțiilor europene și a alegătorilor pro-europeni din Republica Moldova, pentru a se menține la putere.
Iar socialiștii consideră că pentru modificarea Constituției în privința vectorului extern ar fi necesară organizarea unui referendum. În plus, deputatul PSRM Vlad Bătrâncea consideră că includerea unor asemenea prevederi în Constituție ar reprezenta o încălcare a drepturilor euroscepticilor.
De asemenea, mai mulți deputați au invocat derapajele antidemocratice ale actualei guvernări, în contradicție cu principiile și valorile europene, menționând în acest sens și criticile și îngrijorările accentuate într-un raport aprobat zilele trecute de Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European.
Pentru modificarea Constituției sunt necesare voturile a cel puțin 2/3 din numărul total de deputați, iar președintele Parlamentului, Andrian Candu, a solicitat ca votul pentru acest proiect să fie nominal.