Finlanda se oferă și ea să doneze tancuri Leopard 2

  • 13 Ianuarie 2023 19:16
Finlanda se oferă și ea să doneze tancuri Leopard 2

Finlanda ar putea dona Ucrainei un număr mic de tancuri Leopard 2 de fabricație germană, dacă un grup mai mare de națiuni europene ar decide de asemenea să facă acest lucru, a declarat joi președintele finlandez Sauli Niinisto, potrivit Reuters.

Kievul a solicitat vehicule militare grele precum Leopard 2, dar unele țări ezită în condițiile în care decizia ar reprezenta o amplificare semnificativă a sprijinului occidental pentru Ucraina, scrie Hotnews.

Finlanda, care a depus cerere de aderare la NATO, ar putea să ofere doar un număr limitat de tancuri, deoarece are nevoie de armament pentru a păzi lunga sa graniță cu Rusia, a declarat președintele pentru agenția de presă finlandeză STT.

„Din acest motiv, oferta Finlandei nu poate fi prea mare dacă vor fi trimise tancuri”, a explicat Niinisto.

Polonia a spus că ar trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina dacă ar exista o coaliție mai mare de țări care să facă acest lucru, în timp ce Germania a declarat că nu intenționează să trimită niciunul.

„În cazul în care poziția s-ar schimba în ceea ce privește partea de tancuri de luptă și s-ar forma o cooperare europeană comună, va fi necesară și o contribuție din partea Finlandei", a transmis vineri biroul președintelui pentru Reuters.
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,06 m/s
Fri
11
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
15
Arhivă Radio Chișinău