Finanțare nerambursabilă: DPRRP- MAE anunță deschiderea celei de-a doua sesiuni de finanțare

  • 30 Iulie 2015 19:00
Finanțare nerambursabilă: DPRRP- MAE anunță deschiderea celei de-a doua sesiuni de finanțare

Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) organizează în perioada 30 iulie – 13 august 2015 a doua sesiune de depunere a cererilor de finanțare pentru proiectele destinate sprijinirii activității românilor de pretutindeni.

Asociațiile, fundațiile, organizațiile, instituțiile, persoanele fizice autorizate, precum si persoanele juridice din străinătate și din România, legal constituite, pot depune cererile de finanțare, fie personal, fie prin corespondență recomandată sau curier la sediul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, B-dul. Primăverii, nr. 22, sector 1, cod poștal 011972, București, România.

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 321/2006 potrivit cărora documentația justificativă privind modul de utilizare a fondurilor alocate se va prezenta nu mai târziu de data de 10 decembrie 2015, precum și obligația beneficiarilor de a implementa și desfășura noile proiecte până la sfârșitul anului bugetar, termenul limită de depunere a cererilor va fi de 15 zile, respectiv 13 august 2015  (data poștei). Cererile trimise după această dată nu sunt eligibile.

Cererile de finanțare trebuie să respecte coordonatele stabilite de Ghidul de finanțare publicat pe pagina de internet a DPRRP (www.dprp.gov.ro).

Anunțul privind rezultatul selecției de proiecte precum și lista beneficiarilor finanțărilor nerambursabile vor fi publicate pe pagina de internet a DPRRP.

Sursa: www.dprp.gov.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:82 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău