Final al noii runde de negocieri între Bruxelles și Londra: negociatorii constată că divergențele persistă și timpul presează

  • 02 Octombrie 2020 19:32
Final al noii runde de negocieri între Bruxelles și Londra: negociatorii constată că divergențele persistă și timpul presează

''Divergențe grave'' persistă la negocierile dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană privind viitoarea lor relație post-Brexit, a declarat vineri negociatorul șef european Michel Barnier, la capătul unei săptămâni de noi tratative între Bruxelles și Londra, în timp ce negociatorul șef britanic David Frost a cerut ''realism și flexibilitate'' din partea UE pentru a se putea ieși din impas, relatează AFP, preluat de Agerpres.

''Pentru a ajunge la un acord, aceste divergențe vor trebui să fie surmontate obligatoriu în săptămânile următoare'', a transmis Barnier într-un comunicat, precizând că este vorba despre dosarele pescuitului, gestionării legale a viitorului acord și de angajamentele pentru garantarea unei concurențe echitabile între Regatul Unit și UE, așa-numitul ''level playing field''.

La rândul său, negociatorul șef britanic David Frost s-a declarat ''îngrijorat'' de timpul insuficient rămas pentru surmontarea divergențelor persistente dintre Londra și Bruxelles. Acesta a subliniat, tot într-un comunicat, prăpastia care încă separă cele două părți în chestiunea accesului pescarilor europeni în apele britanice. ''Fără un plus de realism și flexibilitate din partea UE, riscă să fie imposibil de depășit'' acest obstacol, a indicat oficialul britanic.

Premierul britanic Boris Johnson a respins posibilitatea unei prelungiri a perioadei de tranziție post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie, Regatul Unit continuând să aplice până atunci regulile UE. Dacă până la finalul acestei perioade nu se va încheia un acord privind viitoarea relație, legăturile economice dintre UE și Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

Pe ansamblu, Bruxellesul dorește un acord extins care să cuprindă și norme ale UE privind concurența, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra dorește doar un acord clasic de liber schimb.

Negocierile sunt complicate acum și de un proiect de lege privind piața internă promovat de guvernul britanic în vederea menținerii integrității pieței britanice și despre care Comisia Europeană avertizează că încalcă protocolul privind Irlanda de Nord din acordul de retragere din UE convenit între Bruxelles și Londra.

Sursa:Agerpres

 
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,06 m/s
Fri
11
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
15
Arhivă Radio Chișinău