Fiica Regelui Mihai I, Principesa Maria, prima vizită în Republica Moldova
-
20 Mai 2016 12:01
Alteța Sa Regală Principesa Maria a României, cea mai mică dintre cele cinci fiice ale Regelui Mihai I, a efectuat în această săptămână prima sa vizită în Republica Moldova.
Principesa Maria s-a întâlnit cu autoritățile locale din orașul Ialoveni, situat în apropierea Chișinăului, și a vizitat o grădiniță dar și o casă comunitară din localitate.
Stabilită în România acum un an, și considerată poate cea mai discreta prezență a vreunui membru al Casei Regale, Principesa Maria, cea mai tânără dintre cele cinci fiice ale Regelui Mihai și Reginei Ana, a efectuat în această săptămână prima sa vizită în Basarabia. Principesa Maria a României a ales să viziteze orașul Ialoveni, unde, în fața primăriei a fost întâmpinată cu pâine și sare. Primarul orașului Sergiu Armașu speră că această vizită să se finalizeze cu încheierea mai multor parteneriate care să ajute la dezvoltarea localității.
”Avem onoarea de a fi vizitați de Excelența Sa. Avem problema lipsei locurilor în grădiniță pentru 300 de copii. Ne-ar prinde bine să mai construim o grădiniță, un bloc sau două în care să încadrăm toți acesti copii în orașul Ialoveni și să nu fim nevoiți să îi ducem în alte localități, sau la Chișinău,” a declarat
Alegerea orașului Ialoveni pentru această vizită pare a fi pe deplin justificată, odată ce localitatea păstrează foarte vie istoria recentă a poporului român. Pe teritoriul actualului raion Ialoveni s-au născut mai mulți deputați în Sfatul Țării, în perioada României Mari aici se înălța un monument al Regelui Ferdinand, distrus mai apoi de sovietici. O copie a acestuia ar urma să fie dezvelită în cel mai scurt timp.
Cu o fotografie a tatălui său din perioada României Mari, și alta în care nepotul ei, astăzi student la Constanța, apare alături de Regele Mihai, la inaugurarea Cimitirului Eroilor Români de la Țiganca în 2005, Elena Bâtcă-Oțel, fostă profesoară de limba română, și-a dorit neapărat să-i vorbească Principesei Maria.
”Aceste fotografii sunt foarte scumpe și importante atât pentru familia noastră cât și pentru întreg neamul nostru”, a declarat Elena Bâtcă-Oțel.
Tatăl Elenei Oțel-Bâtcă, deportat în 1941, a decedat un an mai târziu, potrivit unui certificat de deces trimis de autoritățile sovietice. Elena Oțel Bâtcă, cea mai mică din cei 7 copiii ai familiei, nu și-a văzut niciodată tatăl.
Alături de vizita la primăria Ialoveni, Principesa Maria a vizita și o grădiniță, dar și casă comunitară frecventată de copii cu disabilități.
Născută în exil, la Copenhaga, pe 13 iulie 1964, Principesa Maria a locuit și studiat în Elveția, apoi a petrecut cea mai mare parte a vieții în Statele Unite ale Americii. Acolo a făcut studii de puericultura și a lucrat, pentru o vreme, în domeniul îngrijirii copiilor.
A lucrat la New York, în relații publice, pentru mai multe companii private. Înainte de a se stabili în România, în ianuarie 2015, potrivit unui anunț al Casei Regale, a locuit în statul american New Mexico și a activat în domeniul consultanței private.
Tags