Festivalul de film de la Berlin și-a prezentat programul: România prezentă în competiția oficială și în juriu

  • 11 Februarie 2021 19:43
Festivalul de film de la Berlin și-a prezentat programul: România prezentă în competiția oficială și în juriu

Lungmetrajul ''Babardeală cu bucluc sau porno balamuc'', o coproducție România-Luxemburg-Croația-Cehia, în regia lui Radu Jude, a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 71-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, potrivit paginii oficiale a evenimentului, scrie Agerpres.

În competiția oficială au fost alese 15 lungmetraje, dintre care două sunt filme de debut, care vor concura pentru trofeele Ursul de Aur și Ursul de Argint, reprezentând producții din 16 țări.

Întrucât competiția de lungmetraje din cadrul Berlinalei ''oferă o panoramă a cinemaului așa cum este în prezent și cum va fi în viitor, putem spune că perturbările provocate de evenimentele din 2020 au făcut ca cineaștii să profite la maximum de această situație și să creeze filme profund personale. Competiția este mai puțin bogată cantitativ, dar foarte densă în ceea ce privește conținutul și stilul'', a remarcat directorul artistic al festivalului, Carlo Chatrian, referindu-se la peliculele selectate, potrivit comunicatului de pe pagina festivalului.

Cea mai mare parte a filmelor invitate sunt semnate de artiști care nu se află la prima participare în festival. Temele abordate sunt, ca de obicei, foarte variate și tratează subiecte cu relevanță directă. În plus, fiecare film problematizează propriul gen: Kammerspiel, documentar, povești scurte, povești cu tâlc, ecranizări, sci-fi, povești despre maturizare, satiră, film de epocă, basm, se mai precizează pe pagina festivalului.

Alături de pelicula semnată de Radu Jude, în competiție vor mai intra producțiile: ''Albatros'' (Drift Away), Franța, în regia lui Xavier Beauvois; ''Fabian oder Der Gang vor die Hunde'', Germania, în regia lui Dominik Graf; ''Ghasideyeh gave sefid'' (Ballad of a White Cow), Iran/Franța, în regia lui Behtash Sanaeeha și Maryam Moghaddam; ''Guzen to sozo'' (Wheel of Fortune and Fantasy), Japonia, regizat de Ryusuke Hamaguchi; ''Herr Bachmann und seine Klasse'' (Mr Bachmann and His Class), Germania, în regia Mariei Speth; ''Ich bin dein Mensch'' (I'm Your Man), Germania, regia Maria Schrader; ''Inteurodeoksyeon'' (Introduction), Coreea de Sud, regia Hong Sangsoo; ''Memory Box'' Franța/Liban/Canada/Qatar, regia Joana Hadjithomas, Khalil Joreige; ''Nebenan'' (Next Door), Germania, regia Daniel Brühl; ''Petite Maman'', Franța, regia Celine Sciamma; ''Ras vkhedavt, rodesac cas vukurebt?'' (What Do We See When We Look at the Sky?, Germania/ Georgia, regia Alexandre Koberidze; ''Rengeteg - mindenhol la´tlak'' (Forest - I See You Everywhere), Ungaria, regia Bence Fliegauf; ''Természetes fény'' (Natural Light), Ungaria/Letonia/Franța/Germania, regia Dénes Nagy; ''Una Película de Policías'' (A Cop Movie), Mexic, regia Alonso Ruizpalacios.

Subintitulat "Schiță pentru un film popular", lungmetrajul "Babardeală cu bucluc sau porno balamuc", de Radu Jude, va fi prezentat în premieră mondială la Berlinală, iar din distribuția peliculei fac parte, printre alții, actorii: Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean, Andi Vasluianu.

Filmul analizează raporturile dintre individ și societate având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori încărcat de o profesoară de școală generală pe un site specializat le provoacă în viața acesteia.

Așa cum au anunțat deja organizatorii, anul acesta, Berlinala se va desfășura în două etape, din cauza pandemiei de coronavirus: ''Industry Event'', se va desfășura în perioada 1-5 martie, iar ''Summer Special'', va avea loc cu participarea publicului în intervalul 9-20 iunie. În cadrul ''Industry Event'', va fi prezentată selecția peliculelor din secțiunile festivalului pentru profesioniștii din industria de cinema și presa acreditată. Peliculele vor fi prezentate publicului în cadrul ''Summer Special''.

Din juriul internațional al festivalului de anul acesta face parte și regizoarea Adina Pintilie, câștigătoarea Ursului de Aur pentru cel mai bun film cu ''Nu mă atinge-mă/Touch Me Not'' în 2018, alături de alți câștigători ai aceluiași trofeu la ediții diferite ale Berlinalei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:1,54 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău