Fermierii vor ieși la proteste în PMAN

  • 22 Noiembrie 2023 08:36
Fermierii vor ieși la proteste în PMAN

Fermieri din mai multe regiuni ale Rep. Moldova anunță o acțiune de protest joi, 23 noiembrie, în Piața Marii Adunării Naționale, fiind nemulțumiți de discuțiile purtate cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Ei cer un moratoriu la calcularea penalităților, demararea procedurilor de insolvență în raport cu fermierii mici și mijlocii care se află în prag de faliment și suplimentarea fondului de subvenții în agricultură în 2024. În replică, responsabili din cadrul Ministerului spun că introducerea moratoriului, după cum propun fermierii, nu este posibilă, deoarece nu sunt pârghii legale pentru aceasta, transmite Radio Chișinău.

Cele 200 milioane de lei alocate pentru subvenționarea fermierilor care au suferit de pe urma secetei din anul 2022 sunt insuficienți. Calculați per hectar ar fi o subvenție de 50 de euro, însă creditele rămân neachitate, a declarat pentru Radio Chișinău directorul executiv al Asociației Fermierilor din Moldova, Alexandru Slusari.

Totodată, fermierii cer suplimentarea bugetului Fondului Național de Dezvoltarea Agriculturii pentru anul 2024, până la un miliard de lei, a spus Alexandru Slusari:

„Va fi o Comisie Specială, așa cum propune Ministerul Agriculturii, și noi aici suntem de acord, să analizeze toate dosarele agricultorilor aflați în dificultate și să oblige într-un fel Camera de Comerț și Industrie să elibereze certificatul de forță majoră care va servi pentru reeșalonarea datoriilor fără sancțiuni pecuniare. Măcar acum să începem cu acest moratoriu. Și a doua revendicare ține de compensații per hectar din Fondul de Dezvoltare a Agriculturii în 2024”, a spus Alexandru Slusari.

Introducerea moratoriului, după cum propun fermierii, nu este posibilă, deoarece nu sunt pârghii legale de a face acest lucru, a declarat consultantul principal în cadrul Ministerului Agriculturii Agriculturii și Industriei Alimentare, Diana Turculeț.

Cu privire la instituirea unui moratoriu: Introducerea moratoriului nu este posibilă, deoarece nu există pârghii legale de a face acest lucru, însă sunt analizate alte soluții care se pot încadra în limitele legii. Una dintre soluții este organizarea unui Grup de lucru ce va fi responsabil de identificarea fermierilor care sunt în pragul falimentului. Grupul de lucru va fi responsabil de examinarea documentelor, care atestă faptul că agricultorul nu dispune, la moment, de resurse financiare pentru efectuarea plăților la băncile comerciale”, a precizat Diana Turculeț.

Amintim că Guvernul a decis alocarea a 200 milioane de lei din fondul său de Rezervă pentru subvenționarea fermierilor mici și mijlocii, dintre care 175 de milioane deja au fost achitate în baza a peste două mii de cereri din totalul celor 2200 de dosare depuse.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:78 %
Vint:0,51 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău