Femeile cu dizabilități constituie 6% din numărul total de femei din țară. Lupta Ludmilei Iachim pentru egalitate și participare deplină

  • 04 Decembrie 2025 17:24
Femeile cu dizabilități constituie 6% din numărul total de femei din țară. Lupta Ludmilei Iachim pentru egalitate și participare deplină

În Republica Moldova, trăiesc aproximativ 160 de mii de persoane cu dizabilități, iar 47,8% dintre acestea sunt femei, potrivit datelor oficiale, publicate recent de Biroul Național de Statistică. Totodată, femeile cu dizabilități constituie 6% din numărul total de femei din țară, acestea confruntându-se cu numeroase forme de discriminare și/sau violență, atât în bază de gen, cât și din cauza dizabilității.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, marcată anual pe 3 decembrie, vă invităm să o cunoașteți pe Ludmila Iachim, directoare executivă a Asociației MOTIVAȚIE din Moldova – un ONG care, de peste 20 de ani, are ca misiune de bază îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități.  

„Viața mea împlinită mă motivează să inspir alte femei și fete cu dizabilități să aspire la mai mult, să investească în ele însăși și să contribuie la transformarea societății noastre într-un loc mai sigur, mai accesibil și mai incluziv pentru toată lumea”, a declarat Ludmila Iachim.

Apărarea drepturilor femeilor și fetelor cu dizabilități este o chestiune profund personală pentru Ludmila Iachim. Trăind cu o dizabilitate de la vârsta de 13 ani, ea și-a transformat experiența de viață într-o misiune: să lupte pentru drepturile, demnitatea și oportunitățile persoanelor cu dizabilități. 

„Experiența mea personală a fost forța motrice”, a spus ea. „M-a învățat să îmi apăr drepturile și pe cele ale altora și a devenit o sursă de inspirație pentru multe persoane cu dizabilități care au nevoie de sprijin și îndrumare. Dizabilitatea în sine nu este o provocare, ci lipsa de conștientizare a societății cu privire la drepturile și nevoile noastre.” 

Fondată în 2002 de persoane cu dizabilități și voluntari/-e, Asociația MOTIVAȚIE și-a propus să transforme viețile în Moldova. Ceea ce a început ca o inițiativă la nivel local s-a transformat într-o mișcare recunoscută, care creează servicii inovatoare, consolidează capacitățile de leadership și formează lideri/-e ai/ale comunității. Prin programul „EU 4 Gender Equality”, în parteneriat cu UN Women, MOTIVAȚIE a ajuns la zeci de femei și fete cu dizabilități din șase regiuni ale Moldovei, care au participat la sesiuni de formare menite să le sensibilizeze cu privire la drepturile lor și să prevină violența în bază de gen. 

„Femeile și fetele cu dizabilități se confruntă cu un risc și mai mare de abuz și violență”, a remarcat Ludmila. „De aceea, programul nostru de formare acoperă relațiile sănătoase, consimțământul și unde să se adreseze pentru ajutor. Ele au dobândit cunoștințele și instrumentele necesare pentru a combate stigmatizarea, discriminarea, stereotipurile de gen și violența”, a explicat directoarea Asociației.

În calitate de promotoare activă a drepturilor persoanelor cu dizabilități, Ludmila Iachim a văzut cu ochii ei stigmatizarea cu care se confruntă femeile și fetele cu dizabilități. 

„De prea multe ori, suntem privite cu milă, considerate dependente, incapabile și care au nevoie în permanență de ajutor”, a spus ea. „Femeile cu dizabilități care își fac vocea auzită și ocupă poziții de lidere în comunitățile lor sunt promotoare ale schimbării. Egalitatea de gen și incluziunea socială merg mână în mână, ele consolidează diversitatea, promovează acceptarea și transformă societățile.” 

Femeile cu dizabilități constituie 6% din numărul total de femei din țară. Lupta Ludmilei Iachim pentru egalitate și participare deplină

Viziunea Ludmilei Iachim pentru următorul deceniu este aceea a unei Moldove în care femeile și fetele cu dizabilități trăiesc în demnitate, având acces la servicii de calitate, asistență medicală și șanse egale în toate domeniile vieții. Această viziune include și o societate fără violență, în care femeile și fetele cu dizabilități sunt protejate, împuternicite și sprijinite. 

„Lupta pentru drepturile persoanelor cu dizabilități continuă”, a afirmat ea. „Autoritățile trebuie să recunoască faptul că incluziunea nu este un lux sau o favoare, ci un drept fundamental. Deși progresele au fost lente, putem observa rezultate concrete și o schimbare treptată a mentalității societății.” 

UN Women Moldova colaborează cu Asociația „MOTIVAȚIE” în cadrul proiectului „Împreună pentru o viață fără violență!”, implementat în cadrul programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen” (etapa a doua), finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
22,48
Cer acoperit de nori
Umiditate:63 %
Vint:2,24 m/s
Tue
24
Wed
19
Thu
20
Fri
20
Sat
20
Arhivă Radio Chișinău