Femeie din Soroca, amendată cu 40 de mii de lei, pentru coruperea alegătorilor în alegerile prezidențiale și referendumulul din 2024

  • 27 Mai 17:55
Femeie din Soroca, amendată cu 40 de mii de lei, pentru coruperea alegătorilor în alegerile prezidențiale și referendumulul din 2024 Sursa Foto: Moldova 1

O femeie de 34 de ani din raionul Soroca a fost condamnată pentru complicitate la coruperea alegătorilor în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din 2024, comunică MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Generale, inculpata a acționat în favoarea unei formațiuni politice neînregistrate oficial la Comisia Electorală Centrală, încercând să influențeze alegătorii să voteze într-un anumit mod.

În lunile septembrie și octombrie 2024, în mai multe localități din raion, femeia a colectat datele personale ale unor persoane și le-a instalat pe telefoane aplicația mobilă „PSB” (Promsvyazbank). Prin intermediul acesteia, le-au fost transferate sume de bani, condiționate de votul în favoarea unui candidat la funcția de președinte și împotriva modificării Constituției.

Cu toate acestea, banii nu au ajuns în posesia alegătorilor, întrucât aceștia au fost ulterior informați despre ilegalitatea acțiunii și au șters aplicația, pierzând accesul la fondurile promise.

Instanța a recunoscut-o vinovată și i-a aplicat o amendă de 800 de unități convenționale, echivalentul a 40.000 de lei.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:5,66 m/s
Sat
12
Sun
11
Mon
10
Tue
9
Wed
9
Arhivă Radio Chișinău