În anul 2013, reclamanta Irina Șcerbinina a fost concediată ilegal de la locul său de muncă, Centrul SIDA din or. Tiraspol, unde activa în calitate de medic. Potrivit reclamantei, concedierea sa a avut loc drept urmare a dezvăluirilor făcute public despre dezastrul din Centrul SIDA or. Tiraspol și erorile grave comise de personalul medical și cel nemedical în cadrul acestui Centru. Unele nereguli din cadrul acestui Centru au fost confirmate de către așa-numita ”procuratură rmn”. Fiind de specialitate medic epidemiolog și având în spatele său mai mulți ani de activitate, reclamanta a denunțat încălcări grave ale regimului de securitate, din ce motiv nu era posibil de activat în cadrul acestui Centru medical, fără a-ți risca sănătatea. Imediat după ce reclamanta a sesizat mai multe ”autorități”, inclusiv ”procuratura rmn” și împuternicitul pentru drepturile omului din regiunea Transnistreană, reclamanta a fost concediată, invocându-i-se drept motiv de concediere: ”divulgarea informației confidențiale fără coordonarea administrației Centrului”.

Drept consecință, reclamanta a inițiat o acțiune împotriva angajatorului său în fața așa-numitor instanțe ale autoproclamatei ”rmn.” La data de 5 iunie 2014, așa-numita ”curte supremă de justiție” de la Tiraspol a respins acțiunea reclamantei.

Ulterior, reclamanta s-a plâns și autorităților Republicii Moldova și Federației Ruse, însă fără nici un rezultat.

Prin urmare, la data de 4 decembrie 2014, Irina Șcerbinina a depus o cerere la CtEDO prin care a invocat încălcarea articolului 6 al Convenției și a menționat că procedurile ”judiciare” în adresa sa nu au fost echitabile, deoarece instanțele care au examinat cazul ei nu erau „tribunale stabilite prin lege”. De asemenea, ea s-a plâns, în temeiul articolului 13, precum că nu a avut o cale de atac eficientă împotriva încălcării drepturilor sale garantate de articolul 6 din Convenție. Reclamanta a fost reprezentată la CtEDO de către avocata Asociației Promo-LEX, Nicoleta Hriplivîi.

Prin Hotărârea din 29 iunie 2021, CtEDO a stabilit că, Rusia a exercitat un control efectiv asupra regimului de la Tiraspol în perioada în care au avut loc faptele. În lumina acestei concluzii și în virtutea sprijinului militar, economic și politic continuu acordat administrației de facto de la Tiraspol, fără de care altfel nu ar putea supraviețui, Federația Rusă este responsabilă de încălcarea drepturilor reclamantei în cauza respectivă.

În lumina precedentelor sale, Curtea a amintit cauzele Mozer v. Rusia  și Moldova (cauza nr. 11138/10) și Eriomenco v. Rusia și Moldova (cauza nr. 42224/11) unde a constatat că așa-numitul sistem judiciar al ”rmn” nu este un sistem care reflectă o tradiție compatibilă cu Convenția. Prin urmare, Curtea constată că și în prezenta cauză a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție în baza acelorași temeiuri.