Ex-vicepremier pentru reintegrare: Nu e om care să nu fi înțeles că soluționarea conflictului transnistrean nu mai poate fi amânată
-
21 Decembrie 2020 08:46
Un bilanț al anului, în domeniul reintegrării, cu Alexandru Flenchea, fost vicepremier pentru reintegrare, în ciclul IPN: „Cum a fost 2020, cu rele și bune”.
Anul 2020, la capitolul reintegrare, a fost un an cu multe turbulențe politice la Chișinău, fapt care a afectat mult capacitatea autorităților de a întreprinde acțiuni coerente de reglementare a conflictului transnistrean. Principala provocare a anului a fost, în opinia lui Alexandru Flenchea, autoizolarea regiunii transnistrene și obstrucționarea libertății de circulație peste Nistru, lucru care a afectat direct sute de mii de oameni. „Dacă aș încerca să văd partea plină a paharului în această involuție dramatică, aș zice că, probabil, pentru prima dată după 1992, nu este un om care să nu fi realizat că soluționarea conflictului transnistrean nu mai poate fi amânată. Nu poate fi pusă problema deoparte până la „momentul oportun”. O problemă nerezolvată nu se consumă de la sine, ea declanșează o reacție în lanț care, în final, ne afectează pe toți și pe fiecare în parte”, a spus Alexandru Flenchea.
Fostul vicepremier pentru reintegrare crede că, doar în momentul în care se va aduna o masă critică de oameni, care vor înțelege că situația conflictului nesoluționat are și costuri economice uriașe pentru țară, liderii politici vor fi nevoiți să răspundă așteptărilor alegătorilor ca țara să fie reîntregită, oamenii să se simtă în siguranță și drepturile lor să fie protejate oriunde s-ar afla – la Chișinău sau la Tiraspol.
Un elemente bun la capitolul reintegrare, după Alexandru Flenchea, este conștientizarea riscurilor legate de existența unui conflict nesoluționat, de către oamenii de rând și politicieni. Altul – este faptul că în 2020 nu s-a împușcat în zonă. „Vreau să cred că în 2021 vom genera mai multe noutăți bune așteptate de oameni”, a remarcat acesta.
Fostul vicepremier spune că, în anul curent, au fost destul de multe provocări, cu care s-au confruntat autoritățile. În primul rând, pandemia, care a dat peste cap toate planurile de lucru și a dus la stoparea liberei circulații în interiorul țării. Apoi – schimbarea a trei negociatori din partea Chișinăului pe parcursul unui singur an, fapt care a generat erodarea autorității și credibilității Guvernului în procesul de negocieri. Tot la capitolul provocări, Alexandru Flenchea punctează și creșterea volumului de contrabandă, și alegerile, problema votului oamenilor din stânga Nistrului, „care ne-a arătat clar că este nevoie de muncit nu doar în raport cu Tiraspolul, dar și cu cetățenii din dreapta Nistrului pentru a aminti la ce folosește reintegrarea țării și ce înseamnă aceasta de fapt”. O altă carență este lipsa unei viziuni asupra reglementarii diferendului și stagnare în negocieri.
„Faptul că lista riscurilor din acest an este lungă, iar cea a realizărilor este goală vorbește de la sine. Neapărat trebuie să notăm că în acest an s-au suprapus provocările cauzate de pandemia de COVID, instabilitatea politică și scrutinul prezidențial, care chiar și în circumstanțe mai fericite reprezintă un factor în măsură să pună pe pauză procesul de negocieri”, a menționat Alexandru Flenchea, cu referire la capacitatea autorităților de a gestiona situația de criză.
Potrivit lui, s-au materializat riscurile de destabilizare în Zona de Securitate, care a culminat cu arestarea a patru cetățeni moldoveni, inclusiv ofițeri de poliție la Camenca. „Pe de o parte, am fost martorii unei desincronizări în declarații și acțiuni vizând aceste provocări din partea Guvernului și a Președinției. Pe de altă parte, în 2020 Parlamentul s-a implicat mai activ ca niciodată în subiecte din dosarul transnistrean, lucru care merită să fie salutat. Rezolvarea problemei transnistrene necesită multă consolidare și mult sprijin politic care poate veni în primul rând de la Parlament”, remarcă fost vicepremier pentru reintegrare.
Alexandru Flenchea a mai spus că 2020 a adus mai multe oportunități în sensul combaterii contrabandei, legalizării și transparentizării fluxurilor de bani, dar și a readucerii la normalitate și legalitate a situației la frontiera moldo-ucraineană. „Pe alte subiecte s-a lucrat mult la începutul anului, iar rezultatele ar urma să se vadă în primele luni ale anului 2021, cu condiția că situația politică din țară nu va genera blocaje sau obstrucționări”, a conchis Alexandru Flenchea.