Expoziție dedicată scriitorului și traducătorului Alexandru Cosmescu

  • 05 Iulie 2013 10:40
Expoziție dedicată scriitorului și traducătorului Alexandru Cosmescu

O expoziție dedicată scriitorului și traducătorului Alexandru Cosmescu, cu prilejul aniversării a 90 de ani de la naștere, a fost vernisată marți, la Biblioteca Națională din Chișinău.

Prozator, dramaturg, ziarist, Alexandru Cosmescu este considerat mentorul unei generații întregi de scriitori, cărora le-a cultivat dragostea față de o limbă română aleasă și fluentă.

Alexandru Cosmescu a fost un luptător împotriva sistemului sovietic, care dorea eliminarea limbii române literare din Basarabia. Amintirea acestei confruntări inegale este evocată de fiul regretatului om de cultură, Alexandru Cosmescu junior.

Directorul Bibliotecii Naționale „Vasile Alecsandri” din Chișinău, Alexe Rău, a prezentat piesele care, alături de fotografiile și manuscrisele oferite de familie, constituie atracțiile expoziției.

Academicianul Mihai Cimpoi, scriitor, a evocat personalitatea lui Alexandru Cosmescu, al cărui rol îl consideră esențial în păstrarea dragostei pentru limba română în Chișinăul sovietic.

Alexandru Cosmescu s-a afirmat ca scriitor însă presiunile cenzurii sovietice, care detesta limba română melodioasă pe care o folosea în lucrările sale, l-au obligat să se retragă în traduceri. A excelat și în acest domeniu și, din această postură a educat tinerii condeieri basarabeni în spiritul iubirii față de limba română. A murit în anul redeșteptării naționale a basarabenilor, 1989, la numai mai puțin de două luni după oficializarea limbii române și a alfabetului latin în Republica Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
24,96
Cer fragmentat
Umiditate:51 %
Vint:1,8 m/s
Fri
26
Sat
20
Sun
19
Mon
21
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău