Experți | Viziunile geopolitice ale cetățenilor R. Moldova au oscilat pe parcursul ultimelor două decenii. Când s-a atestat cel mai mare număr al adepților integrării europene

  • 17 Mai 2021 13:37
Experți | Viziunile geopolitice ale cetățenilor R. Moldova au oscilat pe parcursul ultimelor două decenii.  Când s-a atestat cel mai mare număr al adepților integrării europene

Viziunile geopolitice ale cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv sub aspectul numărului de adepți ai integrării europene, au oscilat mereu pe parcursul ultimelor două decenii. Opțiunile alegătorilor depind de mai mulți factori, inclusiv de partidele și politicienii de la guvernare, de etnie, dar și de modul în care Estul și Vestul știu să se promoveze. Opiniile au fost împărtășite de experți, în cadrul unor dezbateri organizate de agenția de presă IPN.

Opțiunile pro-europene ale cetățenilor Republicii Moldova au oscilat mereu în ultimii 20 de ani. Cel mai mare număr de adepți ai integrării europene se atesta în anii 2007-2008, ajungând până la 70%, când majoritatea partidelor mari îmbrățișau această idee, a menționat sociologul Vasile Cantarji, care a participat la organizarea mai multor sondaje de opinie. Potrivit expertului, etnia joacă un rol important în definirea opțiunilor geopolitice ale cetățenilor, dar nu tot timpul a fost așa: la începutul anilor 2000, majoritatea reprezentanților minorităților etnice, erau pro-europeni. Situația s-a schimbat odată cu creșterea popularității lui Vladimir Putin și a dezvoltării propagandei ruse.

În același timp, expertul Mark Mazureanu a menționat deficiențe de comunicare din partea Uniunii Europene, care realizează multe proiecte în Republica Moldova, dar nu știe cum să prezinte societății beneficiul acestora.

Numărul adepților integrării europene a scăzut după anul 2010 și din cauza prestației proaste a partidelor declarate pro-europene, consideră politologul Dionis Cenușă.

Potrivit sondajelor, aproximativ jumătate din populație ar vota pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, în cazul unui referendum. În același timp, un număr aproximativ similar optează pentru alăturarea la Uniunea Eurasiatică, aflată sub controlul Moscovei.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
18,24
Cer senin
Umiditate:36 %
Vint:2,06 m/s
Mon
14
Tue
17
Wed
17
Thu
16
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău