EXPERȚI: Pagubele unui eventual cutremur în R.Moldova nu pot fi evaluate. Construcțiile neautorizate afectează structura de rezistență a întregului bloc
-
17 Februarie 2020 08:26
Toate clădirile din țară trebuie evaluate sub aspectul riscului seismic. Recomandarea vine din partea reprezentanților Institutului de Geologie și Seismologie al AȘM care susțin că în lipsa acestei evaluări este greu de estimat pagubele și riscurile unui eventual cutremur. Specialiștii atenționează și asupra pericolului pe care îl prezintă clădirile foarte vechi și construcțiile ilegale. O relatare de Aliona Savca pentru Radio România Chișinău.
Orice intervenție efectuată în structura de rezistență a apartamentelor trebuie consultată cu specialiștii în construcție, susține directorul Institutului de Geologie și Seismologie, Igor Nicoară. El atenționează că intervențiile neautorizate afectează structura de rezistență a întregului bloc locativ, iar în caz de cutremur, există riscul de prăbușire. Un alt pericol îl constituie construcția mansardelor, mai spune Igor Nicoară.
„Noi avem tipuri de clădiri, așa-numite semi-mansarde “Coștereață” sau “Favela de Chișinău”, când unele blocuri concresc cu anexe și arată foarte spectaculos. Însă care este starea lor actuală este foarte dificil de spus. Și dacă noi vorbim de construcții istorice care s-au construit până la implementarea normativelor de construcții cu pericol seismic ele sunt și mai vulnerabile.”
Pentru a evalua riscul seismic, specialistul recomandă evaluarea clădirilor.
„Este necesar de efectuat un program de evaluare a tuturor clădirilor. Ceea ce nu a fost făcut. A fost transmis într-un fel pe seama autorităților publice locale care nu au surse pentru aceasta.”
Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt pregătiți să intervină în caz de cutremur, asigură șeful adjunct al Direcției generale Prevenție din cadrul Inspectoratului, Sergiu Babanuța.
„În ultima perioadă de timp au fost întreprinse foarte multe acțiuni de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru a se pregăti de astfel de situații. În cadrul inspectoratului este instituită o echipă care este capabilă să intervină în astfel de situații. Avem dotări, avem tehnică.”
Regiunea Vrancea este sursa celor mai puternice cutremure din țară. Municipiul Chișinău este situat în zona cu seismicitatea de 7 grade, însă sunt zone unde intensitatea poate fi și de 8 grade. Cea mai înaltă intensitate seismică este în sudul țării. Ultimul cutremur puternic, înregistrat pe teritoriul Moldovei, a avut o magnitudine de 6,9 pe scara Richter și s-a produs în data de 30 mai 1990. În urma acestui cutremur mai multe clădiri au fost avariate.