Experți | Inițierea de către Bruxelles a procesului prin care Rep. Moldova, Ucraina și Georgia vor putea deveni, în timp, membre ale blocului comunitar denotă o abordare revoluționară a Uniunii Europene

  • 09 Martie 2022 11:37
Experți | Inițierea de către Bruxelles a procesului prin care Rep. Moldova, Ucraina și Georgia vor putea deveni, în timp, membre ale blocului comunitar denotă o abordare revoluționară a Uniunii Europene

Inițierea de către Bruxelles a procesului prin care Rep. Moldova, Ucraina și Georgia vor putea deveni, în timp, membre ale blocului comunitar denotă o abordare revoluționară a Uniunii Europene față de cele trei țări din Parteneriatul Estic. Experții intervievați de Radio Chișinău susțin că Rep. Moldova are șanse să devină țară candidată la intrarea în UE în următorii doi-trei ani. 

Comentatorul politic Ion Tăbârță vorbește despre o nouă abordare a Uniunii Europene față de cele trei țări din cadrul Parteneriatului Estic.

„Azi s-au format unele noi realități. Este un proces lung până la aderare. Chiar și dacă se va accepta statutul de stat-candidat este esențial acest accept de schimbare de abordare din partea UE referitor la faptul că aceste state, totuși, au o perspectivă de a deveni membre ale UE. Acest lucru anume este revoluționar”, a declarat Ion Tăârță. 

Expertul de la Institutul pentru Politici și Reforme Europene, Mihai Mogâldea, a spus pentru Radio Chișinău că autoritățile de la Bruxelles urmează să evalueze, în următoarea perioadă, progresele Rep. Moldova în cele mai importante sectoare.

„Condițiile tehnice pe care urmează să fie evaluate de Comisia Europeană spun foarte clar. În primul rând e nevoie de stat de drept și bună guvernare, justiție funcțională, piață liberă din punct de vedere, respectarea libertăților individuale și drepturile omului”, a afirmat Mihai Mogâldea.

Dialogul dintre Bruxelles și Chișinău va fi construit, în următoarea perioadă, pe rezultatele evaluărilor. Mihai Mogâldea consideră că Rep. Moldova are toate șansele să obțină statut de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în mandatul actualei guvernări.

„Eu cred că există posibilitatea de a obține statutul de candidat într-o perioadă de doi ani în cel mai optimist sens, poate un pic mai mult. Este clar că în mandatul actualei guvernări, care are încă aproape 3,5 ani la dispoziție să livreze reforme, acest lucru poate fi atins. Noi avem o condiție fundamentală – anume stabilitatea politică din interiorul țării pentru a atinge acest obiectiv”, consideră expertul. 

Rep. Moldova a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană la începutul acestei luni, după ce demersuri similare au fost semnate de Ucraina și Georgia.

Chișinăul a semnat Acordul de Asociere la Uniunea Europeană în anul 2014.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
16,24
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:2,06 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
12
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău