EXPERȚI | Chișinăul trebuie să neglijeze exercițiile electorale ilegale ale regimului de la Tiraspol și să fie mult mai preocupat de problemele reale dintre cele două maluri ale Nistrului

  • 13 Decembrie 2021 12:23
EXPERȚI | Chișinăul trebuie să neglijeze exercițiile electorale ilegale ale regimului de la Tiraspol și să fie mult mai preocupat de problemele reale dintre cele două maluri ale Nistrului

Pretinsele alegeri prezidențiale din regiunea transnistreană nu au nici o relevanță, iar autoritățile de la Chișinău trebuie să neglijeze cu desăvârșire exercițiile electorale ilegale ale regimului de la Tiraspol, consideră experți în problema transnistreană. Totodată, Chișinăul oficial ar trebuie să fie mult mai preocupat de felul în care va soluționa problemele reale dintre cele două maluri ale Nistrului, consideră aceeași experți. 

Încă înainte de desfășurarea așa zisului scrutin din regiunea transnistreană, autoritățile de la Chișinău au avertizat că acesta este un exercițiu ilegitim și neconstituțional.

Și Ministerul de Externe de la București a emis o declarație în care a afirmat că nu recunoaște legitimitatea așa-ziselor alegeri organizate în regiunea transnistreană. România susține o reglementare a conflictului transnistrean în conformitate cu dreptul internațional și în cadrul granițelor Rep. Moldova recunoscute la nivel internațional, se spune în declarația diplomației române.

Fostul reprezentant al Chișinăului în Comisia Unificata de Control, Ion Leahu, consideră că autoritățile oficiale trebuie să neglijeze și mai mult asemenea evenimente pretins electorale.

„Dacă ai făcut primul pas, trebuie să-l faci și pe al doilea. Dacă consideri că scrutinul este unul nelegitim, nici nu trebuie de acordat acestuia atenție. Nu s-au respectat reguli de atitudine față de un regim secesionist. El trebuia ignorat și nu trebuia luat în considerare”, a menționat Ion Leahu. 

Dincolo de faptul că pretinsul exercițiu electoral din regiunea transnistreană nu a avut nici o relevanță, mult mai important, la această etapă, este modul în care cele două maluri ale Nistrului își vor construi relațiile, consideră Alexandru Flenchea, fost vicepremier pentru Reintegrare.

„Mult mai importantă e alegerea care urmează să fie făcută la Chișinău. Când și cine va fi pus în funcția vacantă de vicepremieri pentru Reintegrare, pentru că lista de pretenții înaintate de Tiraspol a crescut între timp. Avem o listă lungă, de fapt, de probleme și de provocări care va trebui să se preocupe noua persoană pusă în funcție, care să poată face diferența între problemele reale ale oamenilor și ale agenților economici, și problemele virtuale inventate de „Sheriff” pentru a-și proteja interesele de afaceri”, a spus fostul vicepremier. 

Regimul de la Tiraspol a organizat, la 12 decembrie, așa zise alegeri prezidențiale, la care au participat 144 de mii de oameni. În total, în regiune ar exista în jur de 450 de mii de cetățeni cu drept de vot. Scrutinele din regiunea transnistreană nu sunt recunoscute pe plan internațional.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău