Experți | $6 MILIARDE, datorii pentru gazele Transnistriei asumate de Dodon la Moscova - colaps pentru R.Moldova

  • 19 Ianuarie 2017 14:23
Experți | $6 MILIARDE, datorii pentru gazele Transnistriei asumate de Dodon la Moscova - colaps pentru R.Moldova

Declarația lui Igor Dodon la Moscova potrivit căreia, Republica Moldova ar trebui să-și asume datoriile la gaz ale regiunii transnistrene de aproximativ 120 de miliarde de lei este un populistă, menită să facă pe plac autorităților ruse, dar care este una foarte riscantă pentru Republica Moldova, consideră experții în domeniu.

Igor Dodon a declarat la Moscova că datoria de șase miliarde de dolari ale regiunii din stânga Nistrului pentru gazul livrat de Gazprom aparține Republicii Moldova. În plus, malul drept al Nistrului are o datorie de jumătate de miliard de dolari.

Sunt niște declarații populiste, menite să impresioneze liderii de la Moscova, dar în detrimentul intereselor Republicii Moldova, a comentat pentru Radio Chișinău expertul în domeniul energetic Ion Muntean. Potrivit acestuia, o eventuală asumare a datoriei malului stâng al Nistrului, ar însemna un colaps pentru economia Republicii Moldova.

Și expertul Sergiu Tofilat susține că nu Republica Moldova ar trebui să achite această datorie. Aceasta s-a format din cauză că autoritățile separatiste din regiune au  refuzat să achite gazul consumat.

În timp ce regiunea transnistreană a acumulat datorii la gaz de aproximativ 6 miliarde de dolari, liderul separatist din regiune Vadim Krasnoselski a anunțat că unele categorii ale populației din stânga Nistrului vor primi câte o mie de metri cubi de gaz gratuit pentru încălzirea locuințelor.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
5,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău