Expert: Miliarde de lei pleacă anual din bugetul de stat pentru că nu avem o monitorizare clară a facilităților fiscale

  • 29 Iulie 2019 13:18
Expert: Miliarde de lei pleacă anual din bugetul de stat pentru că nu avem o monitorizare clară a facilităților fiscale

În Republica Moldova nu există actualmente o autoritate care ar monitoriza cum sunt aplicate facilitățile fiscale. Ca urmare, dacă în anul 2011 acestea constituiau jumătate din veniturile bugetului de stat, în prezent ponderea facilităților se ridică la 60 la sută, a declarat în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”, economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, informează MOLDPRES.

Potrivit expertului, facilitățile fiscale nu trebuie excluse, ci revăzute, pentru a determina clar unde merg banii din bugetul de stat. O analiză în acest sens apare într-un raport al Curții de Conturi, care a stabilit în 2016 existența a 105 de facilități fiscale și vamale, 50 dintre care se aplică de peste 20 de ani.

Economistul s-a referit și la câteva exemple concrete. Bunăoară, cei care își construiesc casă la țară achită TVA de 20 la sută prin achiziția materialelor de construcție, cei de la oraș care își cumpără apartament nu o fac. Nimeni dintre cei care au cumpărat un apartament de 40 mii euro nu știu că statul le-a oferit o facilitate fiscală de 8000 de euro. A doua facilitate este cea de 8 la sută la zahăr. „Este acesta un produs de primă necesitate? Din contra, medicii spun că avem o problemă – consumăm de două ori mai mult zahăr față de normă”, opinează Ioniță. Pentru facilitatea respectivă statul cheltuiește anual 100-120 milioane de lei.

În anul 2011, facilitățile fiscale „constituiau aproximativ jumătate din veniturile bugetului de stat, iar în 2015  - 62 la sută din buget. În zece ani, cât statul a oferit facilități fiscale, pierderile au însumat 145 miliarde de lei”.

”Nu cerem anularea facilităților fiscale. Cerem ca la votarea bugetului să existe o anexă în care să fie arătată lista. În anul 2019 acestea vor constitui 23 miliarde de lei, cu o pondere de 60 la sută din veniturile bugetului de stat. În zece ani, veniturile la Bugetul Public Național au fost de 275 miliarde de lei, iar cheltuielile – 296 miliarde. Apare o gaură de 21 miliarde de lei care a fost acoperită din granturi, vinderea proprietăților de stat, iar facilitățile fiscale au fost de șapte ori mai mari față de banii necesari pentru acoperirea deficitului bugetar”, constată Ioniță.

Potrivit economistului, facilitățile fiscale sunt egale cu suma bugetului asigurărilor sociale. Anul viitor va fi votat un buget de stat de 50 miliarde de lei și Ministerul Finanțelor trebuie să vină să spună că cheltuielile sunt de 75 miliarde de lei, dintre care 50 miliarde sunt la vedere, iar 25 de miliarde de lei nu se știe cine le primește.

”Când va fi cunoscută lista integrală a facilităților fiscale se va trece la al doilea pas, de exemplu nu vor fi date reduceri de TVA, dar vor fi oferite subvenții agricultorilor. În fiecare an autoritățile trebuie să decidă avem sau nu nevoie de cele peste 100 de facilități. Al doilea element: obligațiunile guvernamentale trebuie să fie incluse în lege într-un un articol unde este descris fiecare obligațiune a guvernului, care în orice moment poate deveni obligațiune financiară. De exemplu, care sunt riscurile Programului Prima Casă, ca în viitor se poate transforma în datorie de stat. În același timp, guvernul poate suporta și anumite consecințe juridice. Anularea unei legi poate duce la un litigiu pe viitor și poate avea anumite consecințe financiare. Atunci când deputații votează o lege care poate avea consecințe juridice, deputatul se va gândi, deoarece va trebui să vină cu amendamente în care va spune că o dată cu votarea legii vom pierde 20-30 milioane de lei”, a concluzionat economistul Veaceslav Ioniță.

sursa: moldpres

 

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:4,12 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău