Expert: Igor Dodon poluează în mod intenționat spațiul public cu declarații fără substanță (Ora de vârf)
-
01 Martie 2017 18:49

Igor Dodon poluează în mod intenționat spațiul public cu declarații și inițiative fără substanță, pentru a deturna atenția de la problemele cu adevărat importante pentru cetățeni, susține fostul consilier prezidențial, Vlad Țurcanu, în cadrul emisiunii Ora de vârf de la Radio Chișinău, referindu-se la anunțul privind amnistierea cetățenilor moldoveni care au încălcat legislația în Federația Rusă.
„El dă falsa impresie că se preocupă de cetățeni, dar scopul său este de a acumula dividende politice. Acest șir de declarații reprezintă mai degrabă niște fumigene decât niște inițiative cu șanse de a se concretiza. Să încercăm să le recapitulăm: declarații anti – NATO, antiromânești și antiamericane, denunțarea Acordului de Asociere, una din puținele noastre realizări în materie de politică externă și comerț, federalizarea RM, asumarea datoriilor făcute de administrația separatiste la gazele naturale, modificarea Constituției în sensul măririi prerogativelor prezidențiale. Nu vi se pare că el poluează în mod intenționat spațiul public cu asemenea declarații și inițiative pentru a ne deturna atenția de la problemele cu adevărat importante pentru cetățenii – corupția, șomajul, sărăcia…”