Expert IDIS: Lipsa de independență veritabilă la ANRE duce la acumularea datoriilor în lanț

  • 13 Iunie 2016 17:52
Expert IDIS: Lipsa de independență veritabilă la ANRE duce la acumularea datoriilor în lanț

Lipsa de independență veritabilă în cadrul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică și neajustarea la timp a tarifelor la energia electrică duc la acumularea datoriilor în lanț.

Declarația aparține ex-directorului ANRE, expertul IDIS „Viitorul”, Victor Parlicov. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, expertul a menționat că devierile financiare înregistrate de companiile furnizoare de energie electrică nu au fost incluse în tarif pentru că ANRE nu are puterea de decizie de altă dată și nu se bucură de libertatea sau de independența care i-ar permite să o facă, transmite IPN.

Victor Parlicov a afirmat că ANRE nu a ajustat la timp și în proporția descrisă în metodologia aprobată de Agenție, tarifele la energia electrică în anul 2015 și, ulterior, în anul 2016. În opinia expertului, din această cauză s-a format datoria Guvernului față de Grupul Gas Natural Fenosa.

„Și la ajustarea tarifelor în anul 2015, în luna iulie, apoi la suspendarea lor, apoi reaprobarea lor în luna noiembrie și la coborârea lor acum, în luna martie 2016 – întotdeauna am menționat că aceste tarife nu includ devierile financiare, ele urmează a fi incluse și restituite investitorului”, a declarat expertul.

Totodată, Victor Parlicov a catalogat înțelegerea dintre Guvern și furnizorul Gas Natural Fenosa pentru regularizarea recuperării devierilor tarifare, înregistrate ca urmare a neajustării tarifelor la energia electrică în perioada anilor 2012-2015, „drept un mare tam-tam”. În opinia sa, Guvernul a făcut acest lucru pentru că, la momentul de față are un nivel de încredere foarte jos și încearcă să acumuleze puncte electorale sau puncte de încredere chiar și acolo unde nu s-ar cuveni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău