Expert | Autoritățile trebuie să ia în calcul impedimentele din calea extinderii gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău

  • 29 Septembrie 2017 16:07
Expert | Autoritățile trebuie să ia în calcul impedimentele din calea extinderii gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău

Gazoductul Iași-Ungheni ce urmează a fi extins până la Chișinău, ar putea deveni funcțional la începutul anului 2019, anunță Ministerul Economiei și Infrastructurii. Compania românească Transgaz a primit toate autorizațiile de construcție a gazoductului, după cum a declarat președintele Consiliului de Administrație al companiei, Ion Sterian, în cadrul unei întrevederi cu ministrul economiei Octavian Calmîc.

Potrivit planului de acțiuni stabilit de cele două părți, licitația publică pentru selectarea companiei de construcție a gazoductului va fi lansată în perioada noiembrie-decembrie.

Înainte de asta, în luna octombrie, urmează a fi ratificate contractele de finanțare cu Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care oferă câte 41,5 milioane euro pentru acest proiect, a mai spus Octavian Calmîc în cadrul întrevederii cu președintele Consiliului de Administrație al Transgaz România.

Un impediment ce ar trebui luat în calcul de autoritățile moldovenești va fi procedura de expropriere a cetățenilor pe ale căror terenuri urmează să traverseze conducta, subliniază Ion Muntean, expert în domeniu energeticii al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale ”Viitorul”.

„Cea mai mare provocare pe care eu o văd este exproprierea proprietarilor terenurilor pe unde va traversa acel gazoduct de la Ungheni până la Chișinău. Și aici procedura nu este atât de simplă, de aceea ar putea să dureze mai mult timp”, potrivit lui Ion Muntean.

Deși până în prezent conducta Iași – Ungheni, finalizată în 2014, a fost exploatată la o capacitate mică, de numai 7 la sută, prelungirea ei până la Chișinău va asigura parțial securitatea energetică a Republicii Moldova, care este dependentă în acest sens de Federația Rusă, a apreciat Ion Muntean:

„În primul rând, sarcina de consum la punctul unde a fost conexiunea cu sistemul existent în Republica Moldova nu permite pomparea unei cantități mai mari. Doi, nu există nici din partea română posibilitatea de a pompa mai mult, e vorba de o limitare tehnică. Iată unul din raționamentele pentru care se face și construcția tronsonului Ungheni – Chișinău, este anume de a asigura posibilitatea pompării unui volum mai mare. Cererea, consumul de bază este în Chișinău”.

Subiectul va mai fi discutat și în cadrul ședinței Comisiei interguvernamentale moldo-române pentru cooperare comercial-economică, care se va desfășura pe 13 octombrie la București.

Aflat în vizită la București, vicepremierul Octavian Calmîc a semnat și un memorandum, alături de alte state ale Grupului de Nivel Înalt al Comisiei Europene pentru conectarea rețelelor de gaze în Europa Centrală și de Sud-Est. Documentul stabilește drept o prioritate regională și comunitară proiectul de interconexiune a rețelelor electrice dintre România și Republica Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:73 %
Vint:5,66 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0

Ultimele știri

Emisarul lui Trump pentru Ucraina lansează o amenințare țintită la adresa Rusiei. Keith Kellogg dezvăluie pașii SUA către încheierea războiului

Emisarul lui Trump pentru Ucraina lansează o amenințare țintită la adresa Rusiei. Keith Kellogg dezvăluie pașii SUA către încheierea războiului

Contractele pentru construcția celor patru poduri peste Prut au fost semnate la Chișinău. Bolea: „Este un prim-pas autentic de apropiere între Republica Moldova și România”

Contractele pentru construcția celor patru poduri peste Prut au fost semnate la Chișinău. Bolea: „Este un prim-pas autentic de apropiere între Republica Moldova și România”

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

Cotele impozitelor și taxelor locale pentru 2025 pot fi consultate online

Cotele impozitelor și taxelor locale pentru 2025 pot fi consultate online

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

LIVE | Conferință de presă susținută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Vladimir Bolea, și secretarul de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu

Arhivă Radio Chișinău