Experiența României, preluată de salvatorii din R.Moldova. Zece pompieri ai IGSU au absolvit cursul de subofițeri a Școlii de Pompieri și Protecție Civilă "Pavel Zăgănescu"

  • 24 Septembrie 2019 11:10
Experiența României, preluată de salvatorii din R.Moldova. Zece pompieri ai IGSU au absolvit cursul de subofițeri a Școlii de Pompieri și Protecție Civilă

Zece angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au absolvit, pe 20 septembrie curent, cursul de subofițeri din cadrul Școlii de Pompieri și Protecție Civilă "Pavel Zăgănescu" din Boldești, România.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, instruirea subofițerilor din Republica Moldova a durat un an de zile, timp în care salvatorii au preluat tehnici noi în domeniul acordării primului ajutor calificat, lichidarea incendiilor, salvarea persoanelor de la înălțime, acțiuni de descarcerare, dar și salvarea sinistraților din bazine acvatice. În cadrul instruirii pompierii au explorat tehnici de intervenție inovatoare, dar și au intervenit în situații alături de paramedicii Serviciului Mobil de reanimare și Descarcerare.

După absolvirea cursului salvatorii au primit diplome, iar la întoarcere în Republica Moldova aceștia au devenit formatori, care ulterior urmează să pregătească alți subofițeri din IGSU. Potrivit organizatorilor la Școala de Subofițeri din Boldești anual se pregătesc peste 250 de pompieri și salvatori din subdiviziunile Inspectoratului pentru Situații de Urgență din România, printre care în premieră au fost instruiți și zece pompieri din Republica Moldova. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:5,14 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău