Ex-ministrul Sănătății: Pielea nu este poartă de intrare în organism pentru COVID-19, astfel mănușile nu vă protejează. Transmiteți acest mesaj și Ministerului Educației

  • 30 Iunie 2020 09:14
Ex-ministrul Sănătății: Pielea nu este poartă de intrare în organism pentru COVID-19, astfel mănușile nu vă protejează. Transmiteți acest mesaj și Ministerului Educației

Ex-ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a venit cu un mesaj și cu mai multe recomandări despre purtarea mănușilor în vederea protejării față de infectarea cu COVID-19.

Ea susține că pielea nu este poartă de intrare în organism pentru COVID-19, astfel mănușile nu ne protejează. „Coronavirusul ne atacă prin mucoasele nasului, gurii. Când purtați mănuși și atingeți obiecte sau suprafețe contaminate, coronavirusul este transferat pe mănuși, după care - pe alte părți ale corpului. Ore în șir petrecute în mănuși înseamnă umiditate excesivă și un mediu perfect pentru COVID-19. Mănușile oferă un fals sentiment de securitate, oamenii continuând să atungă totul, inclusiv nasul și gura, ce poate duce la autocontaminare. Dar dacă o fac în mănuși, li se pare că totul e sub control. Cea mai complicată parte a purtării mănușilor este îndepărtarea lor. Dacă nu suntem precauți, COVIDul poate fi transferat pe mâini și alte părți ale corpului”, a subliniat Ala Nemerenco. 

De asemenea, fostul ministru al Sănătății mai spune că mănușile ar putea fi recomandate în alimentare, piețe, marketuri pentru că punem mâna pe produse, pachete. Acestea ar trebui scoase imediat la ieșire, fiind aruncate corect în coș, după care mâinile se dezinfectează cu gel sau se spală cu apă și săpun. În același timp, Ala Nemerenco afirmă că mănușile sunt strict recomandate la îngrijirea unui bolnav cu COVID-19 lăsat în tratament la domiciliu.

„Sunt mănușile o bună măsură de protecție contra COVID-19? Nu. Nu vă complicați viața. Spălați mâinile cât mai frecvent cu multă apă și săpun, până la 20 sec, iar când nu există posibilitate - utilizați șervețele ori gel dezinfectant și fiți sănătoși! P.S. Transmiteți vă rog și Ministerului Educației care are în plan să țină copiii toată ziua la școală în mănuși”, a conchis Ala Nemerenco, într-un mesaj postat pe Facebook. 

Mențonăm că Ministerul Educației propune ca elevii să fie obligați în noul an de studii să poarte mască și mănuși, precum și să aibă dezinfectant. 

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
19,96
Cer senin
Umiditate:61 %
Vint:0,51 m/s
Wed
16
Thu
8
Fri
8
Sat
9
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău