Executivul a aprobat Programul privind repartizarea mijloacelor Fondului Rutier pentru anul 2021
-
23 Decembrie 2020 12:22
Programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2021 a fost examinat ieri la Consiliul Fondului rutier. Ulterior, acesta a fost aprobat în cadrul ședinței Guvernului, transmite MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, a declarat că cheltuielile totale în acest sens constituie 1 532 059,8 mii de lei. „Printre principalele lucrări care vor fi acoperite din aceste resurse sunt reconstrucția, reparația drumurilor publice naționale și a construcțiilor inginerești, executarea lucrărilor de proiectare, evaluare a drumurilor și procurarea terenurilor, procurarea utilajului și echipamentului pentru dotarea laboratorului de încercări a Î.S. Administrația de Stat a Drumurilor și de măsurare a traficului pe drumurile naționale etc.”, a spus oficialul.
Astfel, din volumul total al mijloacelor fondului rutier, 870 474.8 mii de lei se preconizează a fi utilizate pentru lucrări de întreținere a drumurilor publice naționale, inclusiv 351 670.8 mii de lei pentru întreținerea de rutină, care include lucrări de plombare a gropilor, profilarea părții carosabile cu adaos de material, întreținerea terasamentului și a sistemelor de evacuare a apelor, salubrizarea zonei drumului.
De asemenea, 240 004 mii de lei vor fi direcționați pentru întreținerea periodică, care include reparația drumurilor pietruite (în sumă de 60 000 mii lei) și aplicarea covoarelor din beton asfaltic, tratamente bituminoase și straturi subțiri de tip „Slurry Seal”. 30 000 mii lei vor fi alocați pentru lucrări de reparație a podurilor și podețelor în sumă, 70 000 mii lei - pentru asigurarea securității circulației rutiere, 55 400 mii lei - pentru întreținerea drumurilor pe timp de iarnă, 3 000 - pentru elaborarea documentelor normative, implementarea tehnologiilor moderne și efectuarea controlului calității, 60 000 lei - pentru administrarea drumurilor publice naționale. Totodată, din programul se preconizează executarea lucrărilor de reparație capitală a drumurilor și a construcțiilor inginerești în sumă de 553 585 mii lei, pe o lungime de 60 km precum și a cinci poduri.
Un alt capitol de repartizare a mijloacelor fondului rutier prezintă executarea lucrărilor de proiectare, evaluare a drumurilor și procurare a terenurilor, în cazul extinderii drumurilor naționale, pentru care se alocă suma de 40 000 mii de lei. În același timp, pentru implementarea standardelor contemporane la testarea materialelor din domeniul drumurilor și a sistemelor de evidență a traficului se prevede procurarea utilajului în sumă 8 000 mii lei. Din mijloacele Programului se mai prevede cofinanțarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor incluse în programul pentru dezvoltare regională, în sumă de 60 000 mii lei.
Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, printre drumurile care urmează să fie construite, reabilitate și amenajate în 2021 sunt: M5 Frontiera cu România – Leușeni – Chișinău – Dubăsari – frontiera cu Ucraina, M5 Frontiera cu Ucraina – Criva – Bălți – Chișinău – Tiraspol – frontiera cu Ucraina, M5 Frontiera cu Ucraina – Criva – Bălți – Chișinău – Tiraspol – frontiera cu Ucraina, R21 Orhei – Bravicea, R26 Bender – Căușeni – Cimișlia și încă alte 12 drumuri naționale. De asemenea, urmează să fie reparate opt obiecte noi, printre care: M1 Frontiera cu România-Leușeni-Chișinău-Dubăsari-frontiera cu Ucraina, G27 R7 – Chetrosu – Moara de Piatră – Cubolta – R13, R15 M5 – Glodeni etc.