Executivul a aprobat finanțarea a 52 de proiecte de dezvoltare regională, în valoare de circa 1,5 miliarde lei

  • 25 Ianuarie 2017 16:18
Executivul a aprobat finanțarea a 52 de proiecte de dezvoltare regională, în valoare de circa 1,5 miliarde lei

Infrastructura a 52 de localități va fi modernizată, iar locuitorii acestora vor avea acces la servicii de calitate, urmare a deciziei Guvernului de a implementa noi proiecte de dezvoltare regională. Astfel, Cabinetul de miniștri a aprobat, miercuri, 25 ianuarie, Documentul unic de program pentru anii 2017 – 2020, care include lista proiectelor finanțate din Bugetul de stat.

În total au fost selectate 52 de proiecte noi și aprobată continuarea finanțării pentru 10 proiecte lansate anterior, dintre care: în regiunea Centru – 26, Nord – 19, Sud – 12 și în UTA Găgăuzia – 5. Pentru implementarea acestora, din Fondul național pentru dezvoltare regională vor fi alocați peste 1,46 miliarde de lei.

Proiectele prioritare de dezvoltare regională au fost selectate în baza unui concurs public, organizat pe parcursul anului 2016 de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor. Câștigătorii au fost desemnați de către o comisie interministerială, din care au făcut parte și experți internaționali.

Tot astăzi, Guvernul a decis instituirea Consiliului Național de Planificare a Teritoriului. Noua entitate va facilita colaborarea intersectorială în elaborarea și promovarea proiectelor de amenajare a teritoriului, asigurând, astfel, dezvoltarea complexă și durabilă a Republicii Moldova.

De asemenea, Consiliul va coordona activitățile autorităților publice centrale și ale celor locale privind lucrările de urbanism și amenajare a teritoriului, va supraveghea procesul de elaborare a planurilor de amenajare a teritoriului național și a teritoriilor regionale, precum și va monitoriza utilizarea eficientă a mijloacelor financiare alocate din bugetul de stat.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
7,74
Cer fragmentat
Umiditate:89 %
Vint:5,66 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău