În 2020, bugetul asigurărilor sociale de stat a acumulat venituri în creștere cu circa 12%

  • 17 Iunie 2021 10:26
În 2020, bugetul asigurărilor sociale de stat a acumulat venituri în creștere cu circa 12%

Anul trecut, la bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă de 24285,6 milioane de lei, cu o creștere cu 2 537,2 milioane de lei sau 11,7% față de anul 2019. Contribuții de asigurări sociale s-au acumulat în sumă de 14295,4 milioane de lei, ceea ce reprezintă o executare a planului de 101,9%, cu o creștere de 659,6 milioane de lei sau 4,8% față de indicele înregistrat în anul 2019. Informațiile au fost prezentate de către Elena Țîbîrnă, director general al Casei Naționale de Asigurări Sociale, la ședința Guvernului, la care a fost aprobat raportul privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada anului 2020, transmite IPN.

Transferurile de la bugetul de stat s-au finanțat în sumă de 9769,4 milioane de lei, cu executarea prevederilor anuale la nivel de 94,6%. Comparativ cu anul 2019, suma transferurilor bugetului de stat la bugetul asigurărilor sociale de stat a fost cu 1812,4 milioane de lei sau cu 22,8% mai mare.

Din suma totală a transferurilor de la bugetul de stat, transferurile pentru prestațiile de asistență socială au constituit 7214,8 milioane de lei, iar cele pentru acoperirea deficitului BASS – 2554,6 milioane de lei.

Alte venituri s-au acumulat în sumă de 220,8 milioane de lei, din care partea cea mai mare o constituie partea impozitului unic (54,7%) perceput de la rezidenții parcurilor pentru tehnologii informaționale în sumă de 211,9 milioane de lei.

Cheltuielile totale au constituit 24244,4 milioane de lei, fiind executate în proporție de 98,7 %.

Nivelul executării cheltuielilor planificate, la fel ca și devierile față de anul precedent (2019) au fost influențate de dinamica numărului beneficiarilor și a mărimilor medii ale prestațiilor sociale pe parcursul anului, dar și de măsurile noi de protecție socială a beneficiarilor. De asemenea, este vorba și despre necesitatea implementării unor decizii de urgență și punerii în aplicare, pe parcursul anului 2020, a unor măsuri cu impact financiar neprevăzut în buget cu scopul susținerii unor categorii de populație în perioada pandemiei de coronavirus.

CNAS mai precizează că, pe parcursul anului bugetar 2020, toate tipurile de prestații sociale au fost transferate spre plată în termen și în volum deplin.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău