Eurostat: Producția și consumul de cărbune în UE au crescut în 2022
-
22 Iunie 2023 14:15
În 2022, producția de cărbune în Uniunea Europeană a continuat să crească, ajungând la 349 milioane de tone (un avans de 5% comparativ cu anul precedent), în timp ce consumul a urcat la 454 milioane de tone (un avans de 2% comparativ cu anul precedent), arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), transmite Agerpres.
Această redresare a început în 2021 și a fost determinată în principal de lignit, care face parte din categoria mai extinsă de cărbune brun.
Anul trecut, UE a produs 294 milioane de tone de cărbune brun (în creștere cu 6% față de 2021). În pofida recentei redresări, producția este sub nivelul din 2019, înaintea pandemiei. În prezent, cărbunele brun este produs de nouă state membre UE: Germania (131 milioane de tone în 2022, fiind responsabilă pentru aproximativ 44% din producția totală de cărbune brun a blocului comunitar), Polonia, Bulgaria, Cehia, România (sub 20 milioane de tone), Grecia, Ungaria, Slovenia și Slovacia.
Cifrele referitoare la producția și consumul de lignit și cărbune brun sunt aproape identice, deoarece aceste tipuri de cărbune nu sunt în general tranzacționate ci sunt folosite pe plan intern pentru a produce electricitate.
În cazul huilei, producția UE a ajuns la aproape 55 milioane de tone în 2022, singurii producători fiind Polonia și Cehia.
Consumul de huilă în 2022 a ajuns la 160 milioane de tone, un declin de 11% față de 2019. Spre deosebire de cărbunele brun, huila este folosită și în alte industrii în afară de producerea de electricitate, prin urmare este tranzacționată și consumată de toate statele membre UE, exceptând Malta.
Polonia (38%) și Germania (25%) erau anul trecut responsabile pentru aproape două treimi din consumul total de huilă în UE, fiind urmate de Italia, Țările de Jos, Franța, Spania și Cehia.