Europenii, sfătuiți să mănânce meduze, pentru a ține sub control populația acestor viețuitoare marine
-
29 Mai 2018 14:59
Specialiștii în biologie marină au propus recent o soluție originală pentru problema reprezentată de creșterea populației mondiale de meduze. Astfel, ei au sugerat că europenii ar trebui să înceapă să mănânce aceste organisme marine, potrivit unui articol publicat luni pe site-ul guvernului federal german, citat de Xinhua.
Creșterea temperaturii apei marine, acidificarea oceanelor și pescuitul excesiv par să fi oferit un mediu favorabil dezvoltării populațiilor de meduze. Ca urmare, meduzele au distrus deja ferme piscicole amenajate pe coastele europene și au blocat sistemele de răcire ale unor centrale electrice.
Un consorțiu de instituții științifice din țări europene, Israel și China a fost înființat pentru a analiza modul în care meduzele ar putea fi utilizate de oameni într-o manieră plăcută, în viitor.
Proiectul, denumit GoJelly, a fost realizat sub coordonarea Institutului German și Centrului Helmholtz pentru Cercetări Oceanice din Kiel (GEOMAR) și este finanțat de Uniunea Europeană prin programul Horizon 2020.
Biologul Jamileh Javidpour le-a recomandat europenilor să înceapă să mănânce meduze. "Vom fi 9 miliarde de oameni în viitorul nu prea îndepărtat. De aceea, trebuie să căutăm noi surse de hrană. Meduzele fac deja parte din gastronomia Asiei de Est. Acum explorăm metode pentru ca ele să înceapă să devină gustoase și în accepțiunea oamenilor din Europa", a spus el.
În acest scop, oamenii de știință colaborează cu un maestru bucătar italian care scrie în această perioadă o carte de rețete cu preparate pe bază de meduze.
Cercetătorii lucrează, de asemenea, la o altă potențială utilizare a acestor organisme marine: biofiltre. Oamenii de știință explorează posibilitatea ca secrețiile meduzelor să poată fi utilizate ca un fel de biofiltru în stațiile de epurare a apelor reziduale, reducând riscul de contaminare a mărilor și oceanelor cu microparticule de plastic.
Sursa: Agerpres